BĂDEUȚI (I).
Sat vechi, cu mult anterior Descălecatului (în greaca veche, numele satului ar însemna „Înțelepții”, iar în tătară, de unde probabil vine și numele satului, „bad” înseamnă „rău”), Bădeuții fac parte, probabil, dintre enigmaticele „sate ale lui Radomir”, menționate în uricul din 18 noiembrie 1393, ipoteza fiind susținută și de statutul ulterior, de centru al ocolului domnesc al Bădeuților, pe care îl va avea, de-a lungul timpului, acest sat, a cărui curte domnească este atestată documentar, în 15 martie 1490, când printre bisericile întărite de Ștefan cel Mare Episcopiei de Rădăuți, se afla și „a 31-a biserică, la Bădeuți, cu popă”.
„De domniia lui Ștefan vodă ce l-au poreclit Lăcustă, 7047 (1538), septembrie. Prădând și stropșind Țara Moldovei împăratul Suleiman, și fiind țara bejenită spre munți, strânsu-s-au vlădicii și boierii țării, la sat la Badeuți, de s-au sfătuit cu toții ce vor face de acea nevoie ce le venise asupră. Mai apoi, din toate ș-au ales sfat ca să trimiță sol la împăratul, cu mare rugăminte și plângere, să-i ierte. Și așa au ales, dintru dânșii, pre Trifan Ciolpan, de l-au trimis sol în Suceava, la împăratul, de să rugară de pace și-și cerură domn. De care lucru, văzând împăratul rugămintea lor, s-au milostivit și i-au iertat și au trimis la dânșii, cu Ciolpan, pre un ceauș mare, cu credință, de i-au chiemat pre toți la împăratul, în Suceava. Cari cu mare frică au mers și au căzut la picioarile împăratului, pre cari i-au iertat împăratul și cu dragoste i-au primit, ca pre niște robi ai săi. Mai apoi le-au pus domn pre Ștefan vodă, ficiorul lui Alixandru vodă, și el s-au întors înapoi, cu multă dobândă, dimpreună cu toată oastea sa. Deci Ștefan vodă, cu vlădicii și cu toți boierii, au petrecut pe împăratul pănă la Dunăre și, acolo, au întors împăratul tot pleanul și robii, câți s-au aflat de față și birul încă le-au iertat. Și deci au trecut Dunărea, iară Ștefan vodă s-au întors la scaunul său, la Suceava.” (URECHE, Letopisețul…).
În 6 august 1583, ocolul domnesc al Bădeuților este menționat și într-un hrisov emis de Petru Șchiopu.
În 13 martie 1615, Ștefan Tomșa al II-lea își înzestrează ctitoria, mănăstirea Solca, „cu satul Bădeuți, ținutul Sucevii, cu morile de pe apa Sucevii, așijdere cu patru sate, anume Drăgănești, Crăinicești, Ivancicăuți și Părlășani, cu toate hotarele și cu toate veniturile de pe aceste sate, care au fost drepte domnești, ascultătoare de ocolul Bădeuțului. De aceea, să fie mai sus-zisele sate Bădeuți, Drăgănești, Crăinicești, Ivancicăuți și Părlășani dreaptă ocină mai sus zisei mănăstiri Solca, cu toate locurile și toate hotarele, cu tot locul ce l-au avut, cu heleșteie și mori, cu fânațe și cu toate veniturile, și cu câmp, cu pădure, nerușiit în veci”, dania aceasta fiind întărită, în 15 aprilie 1618, și de Radu Mihnea Vodă.
Seliște pustie, în 1742, satul Bădeuți, din Ocolul Vicovilor, avea, în 1775, împreună cu Făgețel și Milișăuții de Jos, 3 popi și doar 15 țărani (12 familii, după Werenka), colonizările ulterioare sporind numărul locuitorilor la 54 de familii, în 1784.
Recensământul lui Rumeanțev[1], din 1772-1773, înregistrează la „Badiuții”, în Ocolul Vicovilor, fără alte precizări, „18 – toată suma caselor”, însemnând 7 popi, 2 turci botezați, 2 nevolnici, 1 femeie săracă și 6 birnici.
În 21 mai 1781, Hrihor Sanciuc, locuitor din Bădeuți, trimite o jalbă Administrației Militare a Bucovinei, în care arată că Dumitru Hepiciu, ginerele său, mergând cu tutun de vânzare, a fost schingiuit de „Ghedeon, călugăr la mănăstirea Solca, din care cauză a murit”. Același cumplit purtător de sutană l-a bătut și pus în fiare și pe fratele lui Dumitru Hepiciu, când, înainte de moartea lui Dumitru, cei doi frați au mers la isprăvnicie, să se plângă și să arate starea în care a ajuns victima. Sechestrați la mănăstire și schingiuiți, până ce Dumitru a semnat scrisoarea de iertare pentru călugărul Ghedeon, cei doi frați au fost aruncați, după aceea, în șanțul din afara zidurilor și lăsați în voia sorții.
În 1787, câteva familii de fermieri șvabi s-au stabilit la Bădeuți (Deutsch-Badeutz), rutenii, stabiliți în partea de sus a satului, fiind colonizați încă din 1775.
În 1843, când parohia Bădeuți număra 616 enoriași, altarul bisericii lui Ștefan cel Mare era slujit de preotul administrator Teodor OLINSKI. În 1876, biserica din Bădeuți era arondată parohiei din Milișăuți, slujită de parohul Nicolai DASZKIEWICZ și de preotul Meleti COMOROȘAN. Cele două biserici aveau 2.672 enoriași. În 1907, când Bădeuții aveau 1.036 enoriași ortodocși, dar biserica ținea de parohia din Milișăuți, paroh era Vasile CALANCEA, născut în 1849, preot din 1882, paroh din 1898, preot cooperator fiind Casian BREABĂN, născut în 1870, preot din 1904, iar cantor, din 1890, Petru LOMUȘ, născut în 1860.
[1] ACAD. ȘT. RSS MOLD., Moldovaîn epoca feudalismului, VII, I, Chișinău 1975, p. 340