Uniforma școlară trebuie introdusă dacă se consideră că este un element care aduce mai multă disciplină în spațiul școli, însă unitățile școlare trebuie lăsate să decidă cu privire la acest aspect, a declarat, joi, la Alba Iulia, secretarul de stat în MECTS, Oana Badea.
Oana Badea a spus că un sondaj realizat recent privind învățământul românesc a scos la iveală faptul că 95 la sută din cei intervievați consideră că în spațiul școlii din România trebuie să existe mai multă disciplină și rigoare, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit secretarului de stat, în cazul în care introducerea uniformei școlare ar duce la mai multă disciplină și rigoare, ar trebui să se țină seama de semnalul dat de sondaj.
Badea a afirmat că Ministerul Educației este cel care trebuie să se poziționeze și să țină cont atât de părerile exprimate de populație, cât și de ceea ce a susținut și în cadrul legii Educației Naționale.
„Trebuie să te uiți și în textul de lege, unde ți-ai asumat și o descentralizare a deciziilor și Ministerul Educației s-a poziționat în acest sens, considerând că școlile își au rolul lor în a decide cu privire la uniformă, pentru că nu putem să ciuntim această decizie în funcție de anumite interese. Da, vrem mai multă disciplină, da, considerăm că uniforma școlară poate fi un element care să aducă mai multă disciplină în școli, dar, pe de altă parte, trebuie să-i lăsăm să decidă cu privire la această uniformă școlară”, a spus Badea.
Întrebată dacă decizia privind introducerea uniformei școlare ar trebui să fie a școlii, Oana Badea a răspuns afirmativ.