Bădărani cu ghiocei



Iarăși balaurii ăștia de agenți de circulație au oprit pe 8 martie șoferițele în trafic. Așa procedează an de an, crezându-se tare grozavi. Le-au făcut semn să tragă pe dreapta, iar când săracelor femei a început să li se zbuciume inimioara în chept, neștiind prin ce gafă au călcat în piciorușe regulile de circulație, polițiștii le-au zâmbit inteligent – dar le-au ieșit consacratele lor zâmbete tâmpe – și le-au oferit floricele.
Ghiocei, desigur, simbolul primăverii, al naturii care renaște de sub lespedea omătului greu. Că doar nu era să le ofere ficuși. Ce previzibili sunt, totuși, cu simbolurile primăverii lor, cumpărați din banii de amenzi !
Eu, o spun cu mâna pe inimă, dacă aș fi femeie la volan, chiar m-aș opări de revoltă. Adică, cine naiba te crezi tu, băi cozoroc de trei parale, de mă oprești din senin și îmi oferi flori? Cine îți dă dreptul să mă acostezi, făcând abuz de calitatea ta oficială, pentru a o face pe galantul pe bani bugetari, adică pe banii mei? Dacă tot vrei să îmi oferi ceva, de ce nu încerci cu o parte din șpaga primită de tine în ziua respectivă? Aha, nu te lasă inima? Atunci, dispari, mârlane, dispari!
Dacă polițiștii rutieri români n-ar fi în general niște hărțuitori rutieri perfecți, care nu au alt scop în viață decât să te ardă cu amenda la parale, aș înțelege, chiar aș saluta gestul lor, cu florile oferite femeilor. Dar așa!? Asta e ipocrizie din cea mai prost mascată, venită din partea unor vânători de șpagă. Începând chiar de a doua zi în zori, de pe 9 martie, vor reveni la bădărănia lor consacrată. Să nu le arzi o poșetă în cap de să le zboare cascheta? Să nu le tuflești ghioceii de cozoroc, de să îi mânjești cu clorofilă?
Probabil că șoferițele așa ar proceda, dar le e frică de răzbunarea prostului, sub formă de amenzi și de permise suspendate. Dar într-o zi câteva curajoase chiar își vor lua inimioara în dinți și o vor face, deschizând un drum al sincerității în relația șofer-agent de circulație.
Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare.