Bâcul văzut de la Sena

Se poate afirma că „Republica Moldova – un stat în căutarea națiunii” este una dintre cele mai serioase, obiective, documentate și imparțiale cărți dedicate Basarabiei din câte s-au scris până acum. Interesant este că nu vine nici de dincoace, nici de dincolo de Prut, ci tocmai de la Paris, unde s-ar putea crede că ecourile frământărilor identitare moldave ajung târziu și făr-de acutele cotidianului basarabean pururi inflamat politicește. Autorii sunt doi „desțărați” stabiliți în Franța: Matei Cazacu, conferențiar la Sorbona, și Nicolae Trifon, aromân, doctor în lingvistică la Ėcole des Hautes Etudes en Science Sociales. Nici unul dintre ei basarabean ori trăitor în România, ceea ce, de la bun început, exclude partizanatul generat de implicarea directă în vălmășagul disputelor privind tema atât de atent cercetată. De altfel, autorii declară că nu își propun să ofere „certitudini liniștitoare”, cât mai ales „piste de reflecție”.
La un astfel de demers cititorul este invitat încă de la titlu, pe cât de acroșant publicistic, pe atât de interpretabil în chei diferite – de ce adică „un stat în căutarea națiunii”? Cauți ceva ori zadarnic, dacă nu există, ori cu țel reparatoriu, dacă-i ascuns cu bună știință, din ignoranță sau rea-credință. Cum este în circulație aserțiunea potrivit căreia și națiunea română a creat-o statul român (și nu invers), cu atât mai mult sintagma „în căutarea…” din titlul cărții (Editura „Cartier”, Chișinău, 2017) poate sugera inexistența națiunii moldave ca atare – ceea ce, la urma urmei, e de necontestat – dar și ideea unei construcții statale complet lipsite de fundament național. N-ar fi deloc un caz singular în lume, mai ales acum, când componenta națională tradițională suferă, în Europa, îngrijorătoare mutații rapide – dacă n-ar exista peste Prut o destul de clară majoritate „moldavă” (citește: română) aptă să justifice o construcție statală multinațională întemeiată întâi de toate pe etnia numericește preponderentă. Justificabilă constituțional, dar practic negată la Chișinău chiar de ultima declarație a președintelui Dodon prin anunțul că „nu poate fi președintele tuturor cetățenilor Republicii Moldova”.
Și cum, în Basarabia, etnicul se divide net în funcție de politic (sau invers), iar Dodon a fost și rămâne statornic susținător al rusofonilor (ucraineni, ruși, găgăuzi), rezultă că președintele țării nu va acționa în consonanță cu aspirațiile majoritarilor moldoveni, ci cu minoritarii de altă etnie, dar cu aceeași cetățenie. Ciudată și îngrijorătoare declarație! Vinovată fiind, în primul rând, istoria: „Situația critică din toate punctele de vedere în care se află Republica Moldova în acești ultimi ani – consideră autorii cărții – este de o complexitate la fel de deconcertantă ca și complexitatea istoriei care i-a dat naștere”. Numai că istoria explică, dar nu justifică derapajele conceptuale născute din interpretări tendențioase și lipsite de elementar fundament științific. În fond, la Chișinău politica „mare” se reduce la a fi cu rușii ori a fi cu românii (opțiune tactic subînțeleasă în paradigma europeană).
Orientarea stânga-dreapta este iluzorie: „Avem de a face de cele mai multe ori cu un amestec derutant de elemente ale retoricii politice, de dreapta sau de stânga, invocate uneori pe ton patetic, și cu judecăți, atitudini și profesiuni de credință care se contrazic flagrant”. Iar independența statală poate fi văzută ca un compromis, unii considerând că „independența moldovenească este provizorie”, fiind rezultatul „unui compromis care rezidă, cel puțin până la un punct, în conjugarea unor interese foarte diferite”.
Cum Nicolae Trifon este lingvist, o importantă (și excelent susținută) secțiune a cărții este dedicată „Războiului și păcii limbilor pe fundalul morbului identitar”. O realitate: „Toate limbile (fostei) URSS, cu excepția rusei, pot să se aștepte la o inevitabilă dispariție de pe fața pământului”. Memorabilă replica fostului ministru al Culturii Ion Ungureanu, care a replicat susținătorului tezei că limba „moldovenească” trebuie să accepte cuvintele rusești încetățenite: „Dumneavoastră, când vi s-a murdărit haina, ce faceți, o duceți la curățătoria chimică. Atunci, de ce ne spuneți că haina murdară ce ni s-a dat trebuie s-o purtăm, că ne șade bine?” Noi am adăuga și proba unei ignoranțe mai suverană decât suveranitatea RM în cazul organismelor UE, culmea reprezentând-o studiul elaborat de „Comitetul pentru probleme lingvistice” al UE, care constată cu incultă și ridicolă inocență că „95,26% dintre români înțeleg spontan (!) limba moldovenească, iar restul de 4,72% care n-o înțeleg sunt minoritari care nu vorbesc nici româna”. Ca să vezi ce revelație!
Multe sunt de comentat pe marginea acestei cărți, mai ales că autorii nu ocolesc chestiunea (de regulă evitată) erorilor comise de români în relațiile cu Basarabia și basarabenii. Vom mai reveni.