Baconschi:Să ne concentrăm eforturile pe dialogul cu statele cu rezerve față de aderarea la Schengen



Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a declarat, marți, la Senat, că România trebuie să își concentreze atenția pe dialogul politic cu statele membre care manifestă anumite rezerve față de aderarea la Schengen în martie 2011, precizâd că în prezent este vorba despre Franța, Olanda și Finlanda.
„Cred că trebuie să ne concentrăm atenția pe dialogul politic cu statele membre care manifestă anumite rezerve. În prezent este vorba despre Franța, Olanda și Finlanda cât și cu restul partenerilor din UE care ne-au promis explicit sprijin dar care trebuie menținuți explicit în acest dialog pentru ca sprijinul lor să nu se dilueze pe parcurs”, a spus Baconschi la începutul audierilor în Biroul Permanent al Senatului, unde participă și reprezentanți ai Comisiilor de Politică Externă și Administrației Publice.
Ministrul a subliniat că MAE este implicat activ în demersuri coordonate și susținute.
„Pregătim pentru perioada următoare un calendar de vizite.(…) Mi-ar face plăcere și cred că ar fi util să avem o concertare cu propriile dumneavoastră acțiuni de lobby atât în familiile politice cât și la nivelul PE”, a spus ministrul.
El a trecut în revistă contactele recente pe care le-a avut pe tema aderării la Spațiul Schengen, precizând că s-a întâlnit cu noul ministru de externe francez, cu ministrul pentru afaceri europene din Franța, cu noul ministru de Externe olandez și cu omologul finlandez.
„(Omologul finlandez) m-a asigurat că în ciuda declarațiilor colegei sale de la Justiție din Cabinetul de la Haga, poziția oficială a Finlandei este de a ne sprijini pentru martie 2011, fără nicio altă conexiune între Schengen și alte subiecte”, a spus ministrul.