Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, a declarat, vineri, la Târgu Mureș, că MAE pune la dispoziția românilor care doresc să se repatrieze din Japonia o cursă comercială a Tarom, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Baconschi a spus că România se regăsește pe lista statelor care și-au oferit ajutorul umanitar pentru Japonia, iar dacă autoritățile japoneze vor solicita acest sprijin el va fi acordat.
„Suntem pe o listă de așteptare, am convenit cu autoritățile japoneze că ar fi nevoie de apă, de saci de dormit și alte materiale de acest fel, în momentul în care ne vor da semnalul că e nevoie, vom transporta în Japonia asemenea ajutoare. Ele sunt în stocul Ministerului Administrației și Internelor, nu trebuie achiziționate”, a spus Baconschi.
Întrebat care este situația în ceea ce privește repatrierea cetățenilor români care doresc să părăsească Japonia, Baconschi a spus că MAE pune la dispoziția acestora o cursă comercială a Tarom, special pentru ei.
„Deocamdată organizăm o primă cursă Tarom, dar va fi o cursă în regim comercial obișnuit, deci punem la dispoziția românilor care vor să plece o cursă Tarom. (…) Viața e relativ normală în Japonia, operează toate companiile de zbort civile. Ce facem este organizarea unui charter pentru cel puțin o parte dintre românii care au cerut ambasadei ajutor pentru părăsirea Japoniei. Va fi o cursă comercială ad-hoc, organizată pentru ei”, a precizat Baconschi.
Ministrul Teodor Baconschi a fost prezent la Târgu Mureș pentru a susține o prelegere la Universitatea „Petru Maior”.
MAE îi sfătuiește pe români să părăsească Japonia dacă prezența acestora acolo nu se mai impune cu necesitate, recomandă evitarea completă a zonei Sendai și limitarea călătoriilor și a șederii la Tokyo și Yokohama.
MAE recomandă evitarea completă a zonei Sendai, respectiv părăsirea acestei zone de către persoanele care se află acolo. De asemenea, cetățenii români sunt sfătuiți să limiteze călătoriile și șederea prelungită în Tokyo și Yokohama, se arăta într-un comunicat remis, joi seară, agenției MEDIAFAX.
Ministerul Afacerilor Externe încurajează cetățenii români „să analizeze dacă prezența lor în Japonia se mai impune cu necesitate, iar în caz contrar, sunt sfătuiți să părăsească această țară”. Cetățenii români care doresc să plece pot folosi cursele aeriene comerciale. În acest sens este indicat ca cetățenii români să contacteze, în prealabil, compania aeriană prin care a fost procurat biletul de călătorie, pentru a verifica dacă au apărut modificări de orar și să verifice condițiile de transport către aeroporturile vizate.
„Ministerul Afacerilor Externe continuă să monitorizeze îndeaproape situația din Japonia, iar în măsura în care vor apărea noi informații, care să vină în sprijinul cetățenilor români aflați pe teritoriul acestui stat, le va aduce la cunoștința acestora, în timp real. MAE a solicitat expertiza autorităților specializate pentru problematica nucleară, transmiterea periodică de puncte de vedere pentru adaptarea permanentă a deciziilor în sprijinul cetățenilor români”, se arăta în comunicat.
MAE preciza că ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, a prezentat, joi, în ședința de Guvern, în primă lectură, propunerea suplimentării bugetului fondului de urgență al MAE.
„Pentru moment nu este pusă în discuție evacuarea cetățenilor români aflați în Japonia, dar suntem pregătiți să luăm măsurile necesare, în cazul în care situația o va impune. Ambasada României la Tokyo funcționează la parametri normali. Ambasada României la Tokyo menține legătura cu autoritățile locale și centrale nipone, pentru a obține informații referitoare la cetățenii români. Până în acest moment nu a fost semnalată prezența unor cetățeni români printre victime. MAE participă la mecanismul european de monitorizare și informare cu privire la situația din Japonia, în scopul de a asigura oportun asistența de urgență cetățenilor români înscriși în listele de evidență a misiunilor și consulatelor României din străinătate”, se mai arăta în comunicat.
MAE recomandă cetățenilor români aflați în Japonia să se înscrie în continuare în Registrul Unic al Ambasadei României în Japonia, astfel încât să fie în permanență informați în legătură cu posibilitățile de asistență consulară și cu situația din zonă. Totodată, MAE recomandă cetățenilor români care solicită informații să transmită toate datele lor de identificare și detalii cât mai exacte despre persoanele căutate (adresa, e-mail, numere de telefon disponibile etc.) prin Internet, la adresele de e-mail: consular@ambrom.jp; office@ambrom.jp.
Cetățenii români sau familiile acestora pot contacta Ambasada României la numărul de telefon +81.334.79.03.11 și celula de criză din cadrul Departamentului Consular al MAE, la numărul de telefon +40.21.319.21.37 sau la adresa de e-mail: drco@mae.ro.
Până în momentul de față, Ambasada României la Tokyo și Departamentul Consular din cadrul MAE au primit un număr de 194 de solicitări de asistență consulară și informații.
Cetățenii români care se află pe teritoriul Japoniei sunt sfătuiți să respecte cu strictețe anunțurile și recomandările autorităților centrale și locale nipone, acestea fiind singurele în măsură să ofere informații despre situația din zonă și administrarea medicației pentru situații de urgență. Autoritățile nipone au procedat la evacuarea populației din jurul reactoarelor nucleare pe o distanță de aproximativ 20 de km. Ca o măsură suplimentară de precauție, MAE recomandă cetățenilor români să nu se apropie la mai mult de 80 de km de obiectivele nucleare.