Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a declarat, miercuri, că este îngrijorat de apetitul unor companii străine pentru terenul ecologic din România, el spunând că ar trebui mizat pe concesiune și nu pe înstrăinarea de terenuri.
„Este adevărat – simt eu din discuții cu mulți omologi – că este o sete de pământ fertil care se manifestă nu numai dinspre China spre Africa de Nordm, dar și dinspre Golf spre Europa de Sud-Est”, a spus Baconschi.
Ministrul a spus că există țări tehnologizate care au probleme de apă și hrană și care vor să investească în producția agricolă din România.
„Interesul unor mari investitori din statele din zona Golfului pentru cele 4 milioane de hectare de teren ecologic din România este foarte mare. Pe mine mă îngrijorează un pic acest apetit al unor companii neromânești pentru pământul românesc. Nu dintr-un naționalism elementar ci pentru că într-adevăr legislația ar trebui să pună niște bariere. Pământul este încă ieftin, există riscul să ne trezim cu prea mulți proprietari străini. Trebuie să fim foarte exigenți cu ce le cerem, să mergem pe concesiuni mai mult decât pe înstrăinăre de terenuri și să nu permitem intervenția capitalului străin astfel încât el să oprească o asociere profesională, regională a fermierilor autohtoni”, a spus el.
Pe de altă parte, ministrul a mai spus că în România agricultura este privită în continuare „din perspectiva unor citadini de dată recentă, cu un anumit dispreț” și cu convingerea că ea reprezintă trecutul.
„Avem nevoie de o reformă a agriculturii românești. Ea este în curs. Cunoaștem problemele structurale care subminează dezvoltarea acestui sector. E vorba de fragmentarea proprietății funciare, despre subfinanțare, dar și de până la urmă problema socio-economică a absenței unei clase de fermieri. Dacă perioada comunismului ne-ar fi prins cu o clasă de fermieri deja constituită, așa cum s-a în în eur centrală, cu sig că și relans sect agr după 1989 ar fi fost mai ușoară. De aceea e un obiectiv politic pentru Guv să întărească dezvoltarea rurală, IMM-urile, inclusiv prin politici de stimulare a revenirii unor tineri specialiști în mediul rural”, a spus el.