Baconschi i-a prezentat ambasadorului Olandei poziția privind declarațiile legate de statul de drept



Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, a discutat, joi, la MAE, cu ambasadorul Olandei la București, exprimând dezacordul părții române cu privire la declarațiile recente formulate de reprezentanții olandezi la UE în legătură cu îndeplinirea de către România a criteriilor statului de drept.
„Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, a invitat-o astăzi, 9 iunie 2011, la sediul ministerului pe Ambasadorul Regatului Țărilor de Jos la București, doamna Maria Wilhelmina Josepha Antonia van Gool. În cadrul întrevederii, partea română și-a exprimat dezacordul cu privire la declarațiile recente formulate de reprezentanții olandezi în legătură cu îndeplinirea de către România a criteriilor statului de drept. S-a reiterat în context faptul că România respectă în totalitate aceste criterii, fapt certificat constant de instituțiile europene, aceasta fiind, de altfel, și o condiție prealabilă pentru dobândirea statutului de membru al Uniunii Europene, odată cu îndeplinirea criteriilor politice de aderare”, se arată într-un comunicat remis, joi, agenției MEDIAFAX.
Ministreul precizează că Baconschi a arătat că eforturile României în consolidarea statutului de membru UE, inclusiv prin continuarea reformelor în domeniul justiției, nu trebuie echivalate, în niciun fel, cu o punere în discuție a respectării statului de drept.
„Ministrul Baconschi a reiterat că România a făcut progrese incontestabile și ireversibile în domeniul reformei justiției și combaterii corupției, aspecte certificate de mai multe evaluări ale Comisiei Europene. Partea română a indicat cu claritate că va acționa în continuare în vederea îndeplinirii angajamentelor asumate la nivelul UE, fără a accepta, în același timp, condiționări sau etichetări care nu au legătură cu performanțele reale ale României”, se arată în comunicatul ministerului.
În ceea ce privește aderarea României la spațiul Schengen, ministrul român de externe a solicitat ca abordarea acestui dosar să se facă respectând regulile și cadrul actual, într-un spirit deschis și constructiv, pentru atingerea obiectivului aderării României.
„Ministrul Baconschi a mai precizat că în relațiile dintre România și Olanda trebuie să primeze un spirit de încredere și parteneriat specifice cooperării în cadrul UE, dar și relațiilor bilaterale dintre cele două țări, și a asigurat de întreaga deschidere a părții române pentru un dialog consistent și onest”, se menționează în comunicat.
În cadrul unei reuniuni din 30 mai, la Bruxelles, ambasadorul olandez la UE a spus că există în continuare mari probleme legate de reforma justiției în România și că, prin urmare, Olanda nu crede că România este un „stat de drept”.
Afirmațiile au fost criticate de mediul politic din România.