Baconschi: Circa 100 de răniți libieni vor fi transportați în curând în România pentru asistență



Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a declarat, marți, pentru MEDIAFAX că 100 de răniți libieni vor fi aduși în România de către o echipă medicală care se va deplasa în curând la Tripoli.
„România are deja o ofertă de asistență umanitară pentru tratarea răniților. În curând, va veni la Tripoli o echipă medicală care va organiza transportarea în România a circa 100 de răniți în cursul luptelor care au avut loc aici (n.red. în Libia). Și această ofertă a fost extrem de bine primită de partea libiană”, a spus Baconschi.
El a spus că s-a întâlnit în capitala Libiei cu vicepremierul, ministrul de Externe, ministrul Economiei și șeful delegatiei UE la Tripoli.
Baconschi a precizat că a convenit cu omologul libian atât consolidarea echipelor diplomatice de la București și Tripoli cât și, în perspectivă, semnarea unui memorandum între cele două ministere.
„Vom invita tineri diplomați libieni să urmeze cursul IDR așa cum s-a pus în discuție cu foarte multă receptivitate crearea unei camere de comerț român-libiene precum și deschiderea unei linii de finanțare printr-o filială a Unicredit Țiriac la Tripoli , mai cu seamă că Guvernul libian deține 7% din acțiunile băncii mamă din Italia”, a mai spus el.
Întrebat dacă a discutat despre datoria Libiei față de România, el a spus că nu a deschis subiectul, considerând prematură discuția în acest moment. „Vom avea condițiile pentru a pune pe tapet toate subiectele bilaterale”, a spus el.
Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, face, marți, o vizită oficială în Libia, MAE precizând că, în pregătirea vizitei, ministrul s-a întâlnit cu reprezentanți ai mediului de afaceri din România care intenționează să își reia activitatea pe piața libiană sau să demareze proiecte noi.