Bacău: Poștaș cercetat după ce a furat 50.000 de lei din pensii, înscenând o tâlhărie



Un poștaș din municipiul Bacău este cercetat de polițiști pentru delapidare în formă continuată, după ce, împreună cu un prieten, a înscenat o tâlhărie pentru a furat 50.000 de lei din pensiile pe care trebuia să le împartă oamenilor, banii fiind ascunși apoi într-un tomberon.
Potrivit cercetărilor făcute de polițiști, poștașul, în vârstă de 32 de ani, a furat banii, înscenându-și, în complicitate cu un prieten, o tâlhărie într-o scară de bloc din municipiul Bacău.
Astfel, cu o zi înainte de a înscena tâlhăria, poștașul i-a spus prietenului său că va avea asupra sa o sumă mare de bani, oferindu-i indicii cu privire la ora și locul unde trebuia să-l aștepte. În ziua următoare, după ce a ridicat banii de la Oficiul Poștal, angajatul și-a respectat traseul obișnuit de distribuire a pensiilor și corespondenței, în final ajungând în scara de bloc pe care i-o indicase prietenului său. Ajuns aici, poștașul i-a dat prietenului său geanta cu cei 50.000 de lei și un spray lacrimogen, cerându-i acestuia să-l folosească împotriva lui. Ulterior, poștașul a sunat la numărul de urgență 112, reclamând că a fost tâlhărit.
„Poștașul a recunoscut că aspectele sesizate sunt nereale, declarând că, din cauza situației financiare precare pe care o are, a plănuit cu prietenul său înscenarea tâlhăriei. Suma de 39.500 de lei, din cei aproximativ 50.000 lei reclamați ca fiind sustrași, au fost găsiți în zona stadionului municipal Bacău, ascunși într-un recipient metalic, în gunoi, bani care urmau a fi folosiți în scop personal de către factorul poștal. Aproximativ 10.000 lei i-au fost dați de către poștaș complicelui său, drept recompensă pentru ajutorul oferit. Pe numele poștașului a fost întocmit dosar penal pentru delapidare în formă continuată, prietenul său fiind cercetat pentru complicitate la delapidare”, a declarat, marți, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Bacău, Narcisa Butnaru.
Tot în urma investigațiilor făcute de către polițiștii băcăuani, s-a stabilit că poștașul era un împătimit al jocuri mecanice, acesta pierzând constant sume considerabile.
Totodată, anchetatorii au mai constatat că poștașul a împrumutate de la mai multe persoane sume cuprinse între 4.000 și 8.000 de lei, bani care nu au mai fost restituiți. Astfel, polițiștii cred că poștașul și-a înscenat tâlhăria în ideea de a-și putea acoperi din datorii.