Pârtia de schi din stațiunea Slănic Moldova, județul Bacău, prevăzută cu telescaun, instalație de înzăpezit artificial și nocturnă, va fi deschisă pentru prima dată la sfârșitul săptămânii, după ce pentru realizarea acesteia s-au investit 5,6 milioane euro, bani de la UE și Consiliul Județean Bacău, informează Mediafax.Iubitorii de sporturi albe, în special cei din zona Moldovei, se vor putea bucura, începând de vineri, de pârtia de schi „Nemira”, care va fi deschisă pentru prima dată publicului, de la recepția făcută în primăvara acestui an, în stațiunea băcăuană Slănic Moldova, transmite corespondentul MEDIAFAX.Cu o investiție de 5,6 milioane de euro, bani de la Uniunea Europeană și Consiliul Județean (CJ) Bacău, pârtia este una dintre cele mai moderne din România, fiind prevăzută cu telescaun, instalație de înzăpezit artificial și nocturnă.”Conform procedurilor, au fost realizate toate verificările care se impun la instalația de telescaun și cea de zăpadă artificială. S-a început bătătoritul zăpezii astfel încât, până vineri, pârtia să se încadreze în parametri normali pentru schiat. Să sperăm că o să țină zăpada și nu o să se încălzească pentru a ne da planurile peste cap”, a declarat, marți, corespondentului MEDIAFAX directorul Serviciului Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău, Romil Botezatu.





