Emoții

Bacalaureatul a început miercuri cu două ore întârziere

Emoții: Bacalaureatul a început miercuri cu două ore întârziere
Emoții: Bacalaureatul a început miercuri cu două ore întârziere

Emoțiile celor peste 6.000 de candidați la bacalaureat s-au prelungit miercuri cu aproape două ore, după ce, din cauza unor probleme de ordin tehnic, accesarea subiectelor a fost întârziată. Astfel, deși au venit de dimineață la centrele de examen, candidații au început proba cu două ore mai târziu față de programarea inițială, potrivit căreia examenul ar fi trebuit să înceapă la orele 9:00.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Școlar Suceava, „transmiterea subiectelor se realizează direct între Ministerul Educației, Cercetării și Inovării și cele 19 centre de examen din județ”. Din cauza unor probleme apărute la Ministerul Educației, parolele de accesare a subiectelor au fost transmise după orele 10:00, apoi au fost multiplicate și transmise în sălile de examen.
Proba de miercuri s-a derulat fără incidente în județ, iar din 6.716 candidați înscriși, la examen au fost prezenți 6.545 de concurenți. Spre deosebire de celelalte două probe scrise susținute anterior, nu au fost candidați eliminați din examen pentru tentativă de fraudă sau fraudă. Până acum, după două probe scrise, 15 candidați au fost prinși copiind și au fost eliminați din examen, iar profesorii supraveghetori din clasele în care candidații susțineau probele au fost înlocuiți. Mai mult, pentru că nu profesorii supraveghetori au fost cei care au sesizat frauda concurenților, ci președinții comisiilor sau inspectorii școlari delegați să monitorizeze examenul, situația cadrelor didactice care au supravegheat în acele săli va fi analizată în cadrul consiliului de administrație al IȘJ, aceștia riscând sancțiuni disciplinare.

Recomandări

Săptămână neagră pentru contrabandiști, cu două acțiuni de amploare ale polițiștilor și cinci arestări

Actorul Adrian Păduraru a câștigat concursul pentru funcția de manager al Teatrului „Matei Vișniec” Suceava