Bacalaureat

Din nou, Bacalaureatul în actualitate. Numeric, stăm bine. Tinerimea învață. Rezultatele – din ce în ce mai îngrijorătoare. Nu mă refer numaidecât la procentajul admiși/respinși, ci la creșterea constantă a dimensiunilor prostiei și inculturii, revelată dizgrațios la fiecare nouă sesiune de bacalaureat. Doar cine nu vrea nu vede că elevul nu mai citește barem bibliografia elementară, ci recurge, de regulă, la referatele postate pe internet. Cum altfel să se explice enormitățile din teze – unele, de-a dreptul monumentale – ce nu pun în evidență doar lipa de informare (știința de carte, adică), ci gândire precară, logică aiuristică, prostie în stare gemă. Hai s-o iertăm pe eleva ce răspunde că „Luceafărul” l-a scris… Arghezi. S-o fi fâstâcit. Dac-ar fi citit poemul, era imposibil să-l despartă de imaginea și pana lui Eminescu; evident, nu l-a citit. Întrebați-o despre noile hituri, despre Madonna ori Monica Columbeanu: răspunsurile vor fi complete și exacte.
Și mai ciudată mi se pare situația loazei care crede că bătălia evocată în „Scrisoarea a III-a” nu s-a dat la Rovine, ci… la Rovinari. Dac-ar fi catadixit să citească („De din vale de Rovine / Grăim, Doamnă, către tine…”) și-ar fi dat măcar seama că „Rovinari” nu încape în nici una dintre rimele „cărții” trimise „dragei de la Argeș”. Ar fi avut la dispoziție și alte varii surse, mai accesibile deprinderilor sale, din care să afle că Rovine… nu-i Rovinari. Cum ar fi filmul lui Truică („Rovine”, animație, 1983), apoi „Bătălia de la Rovine”, de mult postată de You Tube, „Rovine” pe albumul trupei „Bucium”, ori cunoscuta bășcălie de doi bani ce și-o permite Al. Andrieș în piesa „La Rovine” („Mircea era bătrân și puțin suferind / Dușmanul prin spate încet șușotea / Cum că-i tremură mâna fiindcă-i plăcea să bea”). Peste toate, titlul inept din „Jurnalul Național” – „Rovine 1395, Podul Înalt 1475, Ghencea 2008” – care așază victoria „Stelei” asupra celor de la Galatasaray în rând și-n rang cu izbânda strămoșului în urma căreia „își pierdu Baiazid oastea sa cu totul” (cronicar bulgar).
Va să zică, elevul ajuns dincolo de vârsta majoratului, nu vede filme, nu izbutește să rețină nimic din textele cântecelor la modă, nu citește gazete, urmărește pe You Tube (probabil) doar subiectele despre piercing și tatuaje – cum să-i pretinzi investiția de efort (?) și de suflet ce-o necesită lectura poeziei eminesciene? Veți spune că-i o concluzie prea abruptă și întunecată, iar reproșul, exagerat – drept pentru care înșir, în cele ce urmează, câteva dintre perlele oferite de tezele de bacalaureat.
„Inima este cel mai important organ genital al omului”, „Mircea cel Mare îl va îngenunchia pe trufașul otoman cu câteva proverbe și zicători bine plasate”, „Manole a pus-o pe Ana la zid și a început s-o lucreze”, „Poema Miorița circulă pe bază orală, adică nu a fost scrisă, din motive tehnice”, „Balada e o specie a liricii populare inventată de Ciprian Porumbescu”, „Creerul este un organ oarecum indispensabil capului”, „Cantemir a avut un rol însemnat în viața sa”, „Nechifor Lipan zăcea pe spate, cu fața în jos”, „Latina clasică este o limbă moartă, care nu se poate vorbi decât în scris (…) latina clasică defunctă a devenit limba bulgară”, „În cunoscuta baladă Miorița sunt descrise câteva întâmplări în care sunt implicate doi criminali, o oaie turnătoare și un cioban care șochează prin prostia lui”, „Toma Alimoș era viteaz pentru că cu o mână conducea calul, cu o mână își ținea mațele, și cu o mână se bătea cu Manea”, „Inima este împărțită în două auricole și două testicule”, „Eminescu este trist fiindcă n-a reușit să facă nimic în viața lui”, „Harap Alb este un basm cult fiindcă este scris de un om cult, Eminescu” etc. etc. Socot că ajunge. Se zice că bătrânețea o dă de gol în primul rând exclamația „ehei, pe vremea mea, era altfel!”. Ceea ce nu mă oprește să afirm categoric că liceul românesc de la 1900 încoace era mai solid, mai temeinic și mai responsabil decât cel de azi.