Fabulele înfierează năravurile umane, atribuind aceste năravuri animalelor. Căci animalele, în cumințenia lor, nu ripostează la cuvântul scris. Indiferent că-s domestice sau sălbatice, animalele nu-l dau pe autor în judecată, nici nu-l mușcă sau împung. Reacționează deci perfect, când îți bați joc de ele, când le critici.
Nu se mai scriu azi fabule, din păcate, pentru că libertatea de expresie optează pentru spunerea lucrurilor pe șleau, fără a se apela la pilde. Dar eu, când privesc la televizor pe canalele alea cu emisiuni din viața sălbăticiunilor, parcă mă uit la niște fabule. Atâtea sensuri găsesc, în emisiunile alea… Scenele dramatice din regnul animal, pe care le convertesc pe loc în regnul uman.
Mă uitam de pildă la niște babuini fioroși, care îl desemnaseră pentru cină pe-un inocent pui de antilopă. Îngrozitoare era încleștarea de forțe: pe de o parte, babuinii înfometați încercând să-i facă de petrecanie micuțului; pe de alta antilopa mamă care se străduia să-și apere odrasla, manevrându-și, nu foarte îndemânos, modestia coarnelor. Un meci inegal, pe care agențiile de pariuri nici nu l-ar trece în programul lor, rezultatul fiind previzibil, cunoscut de dinainte. Orice parior ar trece pe buletinul de joc „1 solist”.
Fac o paranteză. Sună utopic, dar în lumea animală, ar trebui ca minorii să fie protejați, și nici o vietate să nu-și șifoneze eticheta, atacând puii cu caș la gură ai altei vietăți. Constituția junglei ar trebui să stipuleze asta.
Oricum, din fabula de mai sus, primul gând care pornește te duce la pedofilie. Priviți un pui de antilopă abuzat, pe care mama nu-l poate proteja de societatea putredă din savană, reprezentată de babuinii stricați de vicii și răi la colți.
Dacă aș fi un bun fabulist, eu aș schimba puțin scenariul. Adică, mama nu s-ar lua în coarne cu babuinii pentru a-i salva viața puiului. Dimpotrivă, mult mai pragmatică, i l-ar vinde lor, ținând cu strășnicie de preț.
Recunoaște cineva aici o scenă din România actuală ?
Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare.
