Baba: La UMF Târgu Mureș este o situație în care ne îndreptăm spre dezastru, de aceea s-a intervenit



La UMF Târgu Mureș expiră mandatul rectorului la sfârșitul lunii martie, nu există Cartă universitară, Senatul nu este legal, „este o situație în care ne îndreptăm spre dezastru”, de aceea a fost nevoie de intervenția Guvernului, a declarat, miercuri, ministrul Educației, Cătălin Baba.
„Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Târgu Mureș nu are o Cartă care să fie legal aprobată. Este o discuție pe care Senatul UMF vrea să o tranșeze în instanță. Până când nu există o Cartă aprobată de MECTS care să reflecte caracterul multicultural, așa cum spune Legea educației, singura posibilitate rămâne tranșarea în justiție”, a spus ministrul Educației, Cătălin Baba.
El a precizat că după ce va exista Carta, se pot declanșa alegerile legale.
„Suntem în situația în care mandatul vechiului Senat a expirat în februarie. Nu avem Cartă. În concluzie, alegerile care s-au desfășurat pe baza unei carte inexistente nu pot să fie validate. Suntem în situația în care nu avem un Senat legal constituit. Lăsând la o parte faptul că, deși este o instituție multiculturală, în momentul în care s-a votat Senatul, l-a alegeri s-au prezentat doar colegii de la linia română, iar colegii de la linia maghiară nu au participat. Deci, suntem într-o situație destul de complicată din care eu sper ca universitatea să iasă cât mai repede”, a adăugat ministrul Educației.
Cătălin Baba a mai spus că în orice universitate alegerile trebuie să fie corecte și rectorul să fie validat de ministru, toate aceste lucruri fiind prevăzute în Legea educației.
„Neavând Cartă, neavând alegeri, mandatul rectorului Copotoiu expirând la sfârșitul lunii, senatul UMF legal constituit ar trebui să propună o persoană care să aibă drept de semnătură în bancă pe diplome și pe orice document oficial. În caz contrar, dacă un rector căruia i-a expirat mandatul semnează un document, toate aceste acte sunt în afara legii și invalidate de justiție”, a mai spus Baba.
Ministrul Educației a subliniat că toate universitățile trebuie să respecte legislația, altfel riscă să sufere sancțiuni, una dintre acestea fiind inclusiv oprirea finanțării. „Este o chestiune care trebuie asumată exclusiv de Senatul universității”, a adăugat Cătălin Baba.
Potrivit ministrului, toate aceste probleme de la UMF Târgu Mureș se puteau rezolva la nivelul Cartei universității.
„Cel mai sigur mecanism ar fi fost cel în care în Carta universitară s-ar fi luat decizii împreună, români, maghiari, germani, iar acestea ar fi fost trecute în respectivul document. Niciodată MECTS nu a cerut altceva decât respectarea carcterului multicultural. Mai mult, am sugerat colegilor să se inspire din Carta celor două universități multiculturale, cea de arte din Târgu Mureș și Babeș Bolyai.Chiar eu mă ofer să îi ajut dacă au nevoie”, a mai spus ministrul Cătălin Baba.
El a precizat că nu dorește ca studenții să sufere, de aceea instituția de învățământ superior trebuie să funcționeze.
„Nu s-ar fi ajuns aici dacă s-ar fi luat pur și simplu carta Babeș Bolyai. Dacă linia maghiară și linia română s-ar fi înțeles să introducă prevederi la scoaterea posturilor la concurs referitoaare la studii, nu era nevoie ca Guvernul să intervină. Dar suntem în situația ca Guvernul să intervină. Avem nevoie de un Senat legal constituit, cadre didactice române și maghiare să-și aleagă rectorul, pentru că expiră mandatele unul după altul. Guvernul a tras un semnal de alarmă pentru toate cadrele didactice din liniile germană, maghiară, română. Facultatea care s-a înființat grupează programe care există, este o facultate multiculturală”, a conchis ministrul Educației
Înființarea liniilor cu predare în limba maghiară la Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș nu reprezintă un compromis din partea Executivului, deoarece Cabinetul lucrează tehnic și nu este un mediator între partidele aflate la guvernare, susține premierul Mihai Răzvan Ungureanu
Proiectul hotărârii de guvern prevede că Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș va avea linii cu predare în limba maghiară la specializările Medicină, Farmacie și Asistență medicală generală, pentru 325 de studenți, și în engleză la Medicină, pentru 50 de studenți.
Rectorul Universității de Medicină și Farmacie Târgu Mureș, Constantin Copotoiu, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că nu crede că va fi emisă o hotărâre de Guvern privind înființarea unei linii maghiare de învățământ, însă, dacă va fi cazul, HG respectivă poate fi atacată în justiție.