„Baba călătoare n-are sărbătoare”

Aceste cuvinte pot fi auzite uneori, rostite de persoane care, fiind în călătorie în zilele de post și surprinse de privirea celor postitori că mănâncă de frupt, motivează că le este greu să postească fiind călători, că și așa „baba călătoare n-are sărbătoare”.
Multă vreme am socotit această zicală drept o glumă ieftină din partea celor răsfățați și mofturoși cu mâncarea de post. Dar când am văzut – într-un interviu, în care se discută și problema postului pentru cel călător – că se făcea afirmația că ar exista chiar și un canon în Sf. Pravilă care ar încuviința acest pogorământ pentru creștinii care călătoresc, mi-am dat seama că ar fi necesar un cuvânțel (de folos, cum âi zic bunii creștini) lămuritor pentru întărirea convingerii în valoarea și porunca postului, pentru cei foarte puțini care mai postesc astăzi din convingere și cu dragoste de Dumnezeu. De la început declar că ideile din aceste afirmații sunt cu totul greșite în raport cu doctrina Bisericii Ortodoxe, iar acest canon, care ar fi dezlegat postul în călătorie, vă spun cu precizie că nu există.
– Postul e de când lumea
Îngăduiți-mi să încep cu începutul. Postul este porunca dumnezeiasca. Porunca Postului nu face parte din cele 10 porunci, îmi veți spune; dar e cea mai veche, mai bătrână decât toate poruncile, căci iată ce spune Sf. Vasile cel Mare, împăratul cuvintelor duhovnicești: „Cucerește-te și sfiește-te, omule, de bătrânețea și vechimea postului, pentru că de o vechime cu lumea este porunca lui”. Căci în Rai s-a dat această poruncă, atunci când a zis Dumnezeu lui Adam: „Din toți pomii din Rai poți să mănânci, iar din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreșit” (Fac. 2, 16-17). Deci, iată, primii oameni, Adam și Eva, au fost pedepsiți și alungați din Rai, nu pentru alte păcate, ci numai pentru că n-au postit! Dacă Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Sfinții Apostoli, toți sfinții și creștinii adevărați au postit, nici noi nu suntem scutiți, de voim să ne mântuim, căci fără smerenie, post și rugăciune nu există viață duhovnicească creștină, după cuvântul Domnului Iisus Hristos. Dacă postești, nu te îmbolnăvești, cum greșit zic unii, ci din contră, ghiftuiala cu prea multă mâncare din cărnuri grele și grăsimi animale, cu băutură în exces etc., te duc la doctor (care, dacă n-ai vrut să postești de voie, te pune el la post, prin regim, fără cărnuri, băuturi, tutun, cafele…). O perioadă de câteva săptămâni de post cu alimentație vegetariană e cea mai bună cură de sănătate și reîntinerire, în care se mai curăță organismul de toxinele adunate din cărnuri, grăsimi animale și ouă. Deci prin post biserica nu este omorâtoare de oameni, spune Sf. Pravila, ci ea voiește să omoare patimile și să salveze sănătatea sufletească. Ființa omenească e alcătuită din trup și suflet. Ca să fie armonie între ele trebuie să conducă sufletul în viața omului și trupul să se supună, dar pentru că trupul, cu poftele și instinctele lui, nu se lasă stăpânit, trebuie din când în când să aplicăm pecetea dureroasă a crucii, a înfrânării, postului, pe această carne, care foarte adesea însemnează cu semnul rușinos al dobitociei. Deci postul nu e un scop în sine, ci un mijloc de mântuire, o faptă de virtute, de întărire a voinței, o formă de pocăință prin care se câștigă harul Lui Dumnezeu. Bineînțeles că postul cel adevărat, complet, e cel unit și cu postul sufletesc, adică să postim și de bucate, și de păcate. Postul e în același timp și un act de cult, adică o faptă de cinstire a Lui Dumnezeu, o jertfă, o renunțare și înfrânare, din iubirea și respectul față de Dumnezeu. Știm din cuvintele Mântuitorului că cea mai mare poruncă din lege este să iubim pe Dumnezeu din tot sufletul și cugetul și toată ființă noastră, dar dovada faptică a acestei iubiri e păzirea poruncilor lui Dumnezeu; căci zice Domnul Iisus: „De Mă iubiți, păziți poruncile Mele!” sau „Cel ce are poruncile Mele și le păzește, acela este care rămâne întru iubirea Mea, după cum și Eu am păzit poruncile Tatălui Meu și rămân întru iubirea Lui” (Ioan 14-15). Astfel avem, de exemplu, postul Paștelui, în cinstea Patimilor Mântuitorului, postul Crăciunului, în cinstirea nașterii Domnului, postul Sf. Marii, în cinstea Maicii Domnului, postul Sân Petrului, în cinstea Sfinților Apostoli, care au fost lumina lumii.
– Și în călătorie suntem creștini
Cum am mai spus, nu există un canon care să scutească pe călători de a posti în zilele de post, dar există canoane care (prin duhovnic) dezleagă de post pe: copiii mărunți în creștere, lehuzele, bătrânii neputincioși-distrofici, bolnavii cu diferite diete alimentare, pe cei din spitale, internate, cazărmi, închisori etc. Exemplu de canon: „Celor cărora le este viața în primejdie li se poate da dezlegare la toate, în orice zi a săptămânii, în orice post al anului, până ce se fac sănătoși” (Sf. Timotei 8,10). Deci, iată câtă înțelegere are Biserica și câte pogorăminte face, acolo unde este cazul!
– Numai cine nu vrea nu postește
Astăzi, cei mai mulți, atâta știu despre post: că nu ce intră în gură spurcă pe om; dar acolo era vorba de a mânca cu mâinile nespălate, nu de post; mâncarea este lăsată de Dumnezeu curată; dacă nu ne spurcă în vremea îngăduită între posturi, de ce ne-ar spurca în posturi? Dar aici este vorba de poruncă, nu de spurcăciune. Despre pomul oprit din Eden n-a spus Dumnezeu că este spurcat, ci a spus: „Nu ai voie să mănânci, căci vei muri negreșit”, așa cum ni se poruncește și nouă la lăsatul secului să mâncăm de toate bunătățile, dar de unele, mai puține, să ne ferim, căci ne paște moartea păcătosului, a călcării de poruncă. Astăzi, când majoritatea oamenilor ignoră postul, pentru că unii trăiesc pentru a mânca, nu mănâncă pentru a trăi, sigur că mofturoșii de creștini numai cu numele, când sunt călători, nu le convine să postească, ca și când viața creștină ar fi din bucăți: când suntem acasă suntem creștini și postim, iar când suntem călători nu mai suntem creștini, cu obligațiile creștinești de rigoare! Și apoi, în ce ar consta greutatea postirii în călătorie, când este vorba doar de un schimb de bucate care, slavă Domnului, sunt destule și de post: pâine, covrigi, măsline, halva, zacuscă, pateuri de post, gemuri, fructe de tot felul etc…
Numai cine nu vrea nu postește. Pentru cine are dragoste de Dumnezeu și voința, pentru acela este și cu putință. Dacă pentru ridicarea dintr-o boală grea a trupului ești obligat să ții un regim foarte sever, și o faci ca să trăiești, de ce nu faci și jertfa postului, pentru sănătatea sufletului. (Arhim. Gavriil STOICA, Sfânta Mănăstire Zamfira)