Nu sunt de acord cu ceea ce fac italienii, dar îi înțeleg. Mă revoltă manifestările italienilor împotriva românilor, actele de violență, dar, iar spun, îi înțeleg perfect. Țin minte câtă ură adunasem în mine (probabil la fel ca mulți alți români) împotriva militarului american care a provocat moartea lui Teo Peter. Îi uram atunci pe toți militarii americani din România, pe care îi vedeam ca niște indivizi ce cred că pot să calce legea în picioare. Niște indivizi ce cred că pot să omoare români pe stradă și apoi, prin tertipuri diplomatice, să o întindă peste Ocean. Și, totuși, ucigașul lui Teo Peter era un caz izolat.
Unul dintre cititorii noștri fideli de pe net, moșgavrilă, face, pe blogul său (http://mosgavrila.blogspot.com) o listă a infracțiunilor comise în acest an, în Italia, de către români. Citiți-o, îngroziți-vă, și apoi veți spune, ca mine, că-i înțelegeți pe italieni. Chiar dacă nu sunteți de acord cu ei.
Nu sunt de acord cu italienii, dar sunt, însă, de acord cu ministrul de Externe, Adrian Ciorioanu, care a spus că cei care comit infracțiuni ar trebui duși în Sahara. Îl înțeleg și pentru că și-a retractat spusele și și-a cerut scuze. Doar e om politic. Dar eu nu sunt. Și-mi permit să spun că m-am săturat ca toată Europa să ne considere un neam de țigani. M-am săturat ca țări europene să-și pună lacăte la porți, să nu dea năvală românii. Și pentru ce? Pentru câteva sute de exemplare bipede (între care cei mai mulți țigani) care-și măsoară satisfacțiile prin grosimea portofelului furat sau a numărului de persoane cinstite pe care le-a terorizat. În Italia muncesc cinstit peste un milion de români (între care și țigani). Nu au plecat de bine de aici. Au plecat pentru că le era greu. Și acolo le e greu. Foarte greu. Muncesc pe brânci, departe de familii, dar au satisfacția unui câștig frumos. Ce vină au ei pentru că niște sălbatici au scăpat din lesă, din România, și se plimbă liberi pe străzile orașelor italiene? Cum naiba să nu se sature italienii de români, când și aici, acasă, suntem sătuli peste cap de unii conaționali. Nu poți să mergi 100 de metri pe stradă fără să fii acostat și să ți se ceară niște bani. Dacă nu-i dai, se lipește de tine ca un scai, iar dacă cumva îndrăznești să-i trimiți la muncă te alegi, în cel mai fericit caz, cu o înjurătură zdravănă. Cerșetori din ăștia găsești o grămadă în străinătate. Dacă pe noi ne agasează, oare cum credeți că se simt italienii și alți europeni? Ca să nu mai vorbim de hoți, tâlhari și criminali.
Ministrul Cioroianu a spus că pe cei care comit infracțiuni ar trebui să-i ducem în Sahara. Pentru un om politic, mai ales pentru un ministru de Externe, este o gafă. Imediat, 9 ONG – uri i-au cerut demisia. Dar oare ce au făcut aceste ONG – uri pentru românii cu probleme, pentru țigani în special. Dacă întrebi, vor spune că au derulat programe. Adică au cheltuit grămezi de bani, de la stat sau din diverse sponsorizări, pentru programe. Că nu au nici un rezultat, nu contează. Important e că au derulat programe și că reacționează imediat la tot ceea ce pare discriminare. Încercând să-și repare gafa, ministrul Cioroianu spunea că: „Evident, soluția nu este trimiterea lor in deșert”. Ba este, domnule Cioroianu. Și nimeni nu mă poate acuza de discriminare. Ce discriminare este în a separa hoții, tâlharii, violatorii, criminalii și pedofilii de restul oamenilor, de cei cinstiți? De ce să stea, așa cum spuneați, într-o celulă cu televizor, cu mâncare caldă, individul care a dat în cap unui om nevinovat, pentru a-i fura banii cinstiți? Nu mai spun de cei care au ucis sau violat. În deșert cu ei. Între niște garduri de vreo doi metri, prin care să treacă și ceva curent electric, măcar 1.000 de Wați. Iar mâncarea să le fie aruncată din elicopter. Ca la fiarele din pădure. Pentru că asta sunt acești conaționali de ai noștri. Niște animale. Niște animale ordinare.
