Selecționerul Victor Pițurcă a declarat, vineri, în cadrul unei conferințe de presă, că se gândește ca la partida amicală cu Muntenegru să trimită în teren aceeași formulă de echipă pe care ar putea-o folosi și în primul meci de la Campionatul European, cel contra reprezentativei Franței.
„Un ultim test în compania Muntegrului, ușor-ușor intrăm în linie dreaptă. Starea de spirit în rândul jucătorilor este bună. Sper să fim sănătoși după meciul de mâine. Victoria e și ea importantă. Noi românii avem darul ăsta să desconsiderăm adversarul. Pentru noi Albania, Belarus sunt adversari atât de mici încât România ar trebui să-i spulbere. Mâine vreau să rulez tot lotul să vedem nivelul la care suntem. Sper să nu avem parte de surprize neplăcute. Mă gândesc să introduc în teren 11-le care s-ar putea să fie la meciul cu Franța. Nu va fi definitiv, pentru că se mai pot întâmpla multe până la ora jocului. În presă apar diferite formule de echipă, nici eu nu știu în momentul acesta care va fi primul 11”, a spus selecționerul.
El a menționat că are două variante pentru înlocuirea lui Dorin Goian, dar nici nu vrea să se gândească la o asemenea variantă.
Pițurcă nu crede că România mai are secrete pentru adversari Victor Pițurcă a afirmat că a fost surprins de decizia selecționerului Franței, Raymond Domenech, de a nu-l opri în lot pe mijlocașul formației Olympique Lyon Hatem Ben Arfa. „Nu m-a surprins lotul ales de Domenech. Au avut probleme medicale, Mexes, Escude. M-a surprins lăsarea lui Ben Arfa acasă, care mi se pare un jucător valoros. Dar au fost opriți în lot jucătorii cei mai în formă”, a menționat Pițurcă, care a adăugat că nu poate să tragă prea multe concluzii după meciul amical Franța – Ecuador, scor 2-0.
Pițurcă este de părere că reprezentativa tricoloră are un avantaj deoarece joacă de multă vreme în aceeași formulă. „Italienii, francezii și mai ales olandezii ne cunosc foarte bine. Nu numai noi îi studiem pe ei, ci și ei pe noi. E un avantaj că avem o echipă aproape formată. În ultima perioadă, România a folosit cam același nucleu de jucători. Relațiile de joc sunt bine puse la punct. Calificarea se va decide în funcție de cine va fi mai bine organizat, cine va greși mai puțin, cine va fi mai inspirat, cine va avea mai multă șansă”, a subliniat Pițurcă.
Selecționerul a menționat că s-a speriat de forța arătată de reprezentativa Olandei în partida amicală contra Danemarcei: „Ne-am uitat la Olanda-Danemarca, ne-am speriat de prima repriză. Am văzut prima repriză împreună cu băieții, cea de-a doua a fost mai mult amicală, n-au mai forțat”.
Meciul de diseară se joacă la ora 20.30 Victor Pițurcă s-a arătat amuzat de gestul fotbaliștilor Adrian Mutu și Bogdan Lobonț, care au sunat într-o emisiune televizată și s-au dat drept suporteri ai echipei naționale, atunci când selecționerul era în studio. „De ce ar fi trebuit să mă supăr? M-au distrat numele pe care și le-au luat, Vasile și Gheorghe. Gheorghe i se potrivește lui Bogdan Lobonț. Și Gheorghiță i se potrivește”, a adăugat Pițurcă.
După antrenamentul disputat, vineri, la Mogoșoaia, componenții echipei naționale au primit din partea sponsorului tehnic, Adidas, patru replici, de câte 1,80 metri fiecare, ale echipamentului de joc care va fi folosit la Campionatul European din Elveția și Austria, pe care erau trecute încurajări din partea suporterilor tricolorilor. De asemenea, fotbaliștii români au făcut o poză de grup pentru un alt sponsor, compania Gillette.
Partida amicală România – Muntenegru se va disputa, sâmbătă, cu începere de la ora 20.30 pe stadionul Steaua.
Goe, la un pas să rateze turneul final Accidentarea suferită, vineri, la antrenament, de fundașul echipei naționale a României Dorin Goian, este una ușoară, „care nu pune în pericol participarea sa la Euro-2008”, a declarat pentru MEDIAFAX ofițerul de presă al Federației Române de Fotbal (FRF), Paul Zaharia.
„În urma controlului medical efectuat astăzi de doctorii echipei naționale, s-a constatat că jucătorul Dorin Goian a suferit o inflamație a părților moi la călcâiul drept, fapt care nu pune sub nici o formă în pericol participarea sa la Euro-2008”, a precizat oficialul FRF.
Fundașul Dorin Goian a părăsit terenul înainte de finalul ședinței de pregătire de vineri dimineață.
De la anunțarea lotului de jucători pentru Campionatul European din Austria și Elveția, Victor Pițurcă a fost nevoit să renunțe la doi jucători din cauza accidentărilor. Mijlocașul Ovidiu Petre s-a accidentat la genunchi în cadrul vacanței organizate de FRF în Antalya, iar portarul Dănuț Coman a suferit o fractură a degetului mare de la mâna stângă.
Adversarii de azi spun că România are echipă bună Mijlocașul muntenegrean Vladimir Bozovici, care evoluează la Rapid, a afirmat că România este favorită în meciul amical cu reprezentativa țării sale și a adăugat că echipa antrenată de Victor Pițurcă nu trebuie subestimată la turneul final al Campionatului European, informează cotidianul Vijesti .
„Avantajul nostru este motivația pe care o avem, împotriva unei echipe de calitate. România este considerată cu a patra șansă în grupa de la Euro, toată lumea vorbește că e outsider, dar orice e posibil. Toată lumea își amintește de generația lui Răducioiu, Hagi, Petrescu sau Dumitrescu. România nu trebuie subestimată”, a declarat Bozovici, adăugând că își dorește să continue la Rapid, chiar dacă unele cluburi, printre care Hamburg, s-au arătat interesate de el.
Cotidianul muntenegrean Vijesti l-a comparat pe Adrian Mutu cu un „coiot”, precizând că atacantul va încerca să dea încredere suporterilor înainte de Euro-2008. „Muntenegru e în fața unui duel infernal cu România, care se pregătește de Euro. Mutu, Marica sau Chivu sunt jucători esențiali, importanți. Atmosfera pe stadionul Ghencea probabil va fi incendiară. ’Coiotul’ Mutu și compania vor face totul pentru a câștiga și a le da astfel încredere suporterilor înainte de Euro”, a scris cotidianul Vijesti.
Căpitanul Muntenegrului, Mirko Vucinici, s-a accidentat în partida amicală cu Kazahstan, dar va fi apt de joc pentru meciul de astăzi cu România.
Fundașul Milan Jovanovici, care evoluează în România, la Universitatea Cluj, a declarat că fotbalul românesc este în creștere. „Se investesc foarte mulți bani, acest lucru reflectându-se și în calificarea echipei naționale la un turneu final după opt ani. Există și destul stres în campionatul românesc”, a spus jucătorul pentru același ziar.
Selecționerul Spaniei crede că România poate produce surpriza Selecționerul echipei naționale a Spaniei, Luis Aragones, a declarat, vineri, că reprezentativa României poate fi una dintre suprizele de la Campionatul European din Austria și Elveția, informează site-ul oficial al UEFA.
„Orice echipă poate câștiga Euro, dar Germania, Italia și Franța sunt cele mai periculoase adversare ale Spaniei. Apoi Grecia, România și Portugalia pot fi surprizele acestui turneu final. Grecia este campioana en-titre, România are o echipă foarte bună, iar Portugalia are un mare potențial. Este foarte greu să faci o ordine între cele 16 participante”, a spus Aragones.
La Euro-2008, Spania va evolua în grupa D, alături de Grecia, Rusia și Suedia.
România face parte din grupa C la Euro-2008, alături de Franța, Italia și Olanda.
Polițiști români, trimiși la Euro Poliția de Frontieră Română (PFR) a anunțat că va colabora cu autoritățile austriece și elvețiene pentru asigurarea securității Campionatului European de Fotbal 2008, trimițând deja 10 polițiști în Austria.
Campionatul European de Fotbal 2008 se va desfășura în perioada 7-29 iunie, în Elveția și Austria, iar Poliția de Frontieră Română va ajuta ofițerii austrieci și elvețieni la controalele de la granițe și în combaterea infracțiunilor la punctele de trecere a frontierelor.
Polițiștii români și cei străini vor face schimb de informații și date importante pentru asigurarea securității și vor întări controalele la granițe, pentru a preveni din timp tentativele de trafic de persoane, migrație ilegală sau trafic de bunuri interzise.
De asemenea, pentru controlul documentelor și circulației pe artelele din punctele de frontieră va fi suplimentat personalul de specialitate.
PFR a trimis, deja, 10 polițiști de frontieră în Austria, din 27 mai, care își vor ajuta colegii austrieci de la cinci puncte de trecere a frontierei pentru controalele temporare introduse în perioada Campionatului European de Fotbal.
Controalele la frontiera austriacă vor avea loc în perioada 2 iunie, orele 00.00 – 1 iulie, orele 24.00 și nu vor afecta cetățenii români care vor să călătorească în această țară.
Autoritățile bulgare vor introduce, de asemenea, o serie de controale la punctele de trecere a graniței, până la 1 iulie 2008.
PFR avertizează șoferii ca în această perioadă să folosească toate punctele de trecere deschise traficului internațional, pentru a evita aglomerația în vămi.






