Axl Rose a acordat primul său interviu după o pauză de 14 ani



Axl Rose, solistul trupei americane Guns N’ Roses, a acordat primul său interviu din ultimii 14 ani, în care a declarat că există o mare presiune asupra trupei și că actuala componență a grupului trebuie „să lucreze din greu pentru a se ridica la înălțimea unui mit”, relatează contactmusic.com.
Solistul american a mărturisit cu această ocazie că „pune mult suflet” în fiecare dintre concertele sale, însă este conștient de faptul că trupa Guns N’ Roses – unde el este singurul membru rămas din componența originală – trebuie să se ridice la înălțimea unor standarde imposibile, stabilite în anii ’80-’90, când trupa americană era cunoscută sub denumirea de „cea mai periculoasă trupă din lume”.
Acordând primul său interviu din ultimii 14 ani, rockerul american, celebru pentru timiditatea sa în relația cu presa, a declarat pentru cotidianul Gulf News: „Cred că (acest aspect, n.r.) are mare legătură cu albumele din trecut și o și mai mare legătură cu sufletul care a fost pus în acele albume de atunci”.
Guns N’ Roses a susținut un concert pe Yas Arena din Abu Dhabi pe 16 decembrie.
„Însă, dacă nu am pune suflet în albumele și concertele noastre de acum, dacă eu nu aș pune suflet în ele, atunci fanii nu m-ar ierta. Trebuie să ne ridicăm performanțele la un anumit nivel, trebuie să lucrăm din greu, deoarece suntem obligați să ne ridicăm la înălțimea unei legende, a unui mit. Există o presiune mult mai mare atunci când cânți știind că trebuie să te ridici la înălțimea unui mit”, a adăugat Axl Rose.
Axl Rose, în vârstă de 48 de ani, este renumit pentru faptul că îi face pe fani să aștepte cu orele înainte de începerea concertelor Guns N’ Roses și pentru faptul că depășește de multe ori ora la care trebuie să se încheie concertele sale – fiind ori amendat pentru acest lucru, dar și pentru faptul că își incită publicul să adopte un comportament violent. Însă, grupul Guns N’ Roses este renumit, totodată, și pentru faptul că susține întotdeauna concerte lungi, unele dintre acestea putând dura chiar și trei ore, deoarece Axl Rose consideră că acest aspect face parte din „jobul” lui.
„Cu toții urcăm pe scenă și încercăm să dăm acolo tot ce avem mai bun în noi. Și rămânem pe scenă câteva ore în plus, până când simțim că publicul e mulțumit. Sau până când simțim că am făcut o treabă bună. E ca atunci când te duci la o sală de fitness și nu pleci de acolo până când nu simți că trebuie să pleci”, a explicat muzicianul american.
De-a lungul anilor, trupa Guns N’ Roses a vândut peste 100 de milioane de albume în întreaga lume, dintre care peste 76 de milioane numai în Statele Unite ale Americii. Fiecare album Guns N’ Roses a intrat în topul Billboard, în multe topuri europene, dar și în cele din Asia și America de Sud. Cel mai bine vândut disc al grupului este „Appetite For Destruction”, cu peste 38 de milioane de exemplare vândute la nivel mondial. În discografia grupului figurează șase albume de studio, trei EP-uri și un album live, dar și multe alte compilații.
După 1993, Guns N’ Roses se desființează, dar, când nimeni nu se mai aștepta, în 2008, revine în atenție cu un nou disc de studio numit „Chinese Democracy”. A fost marea surpriză a anului 2008 și, în același timp, un comeback de referință în istoria rockului. Punctul forte al grupului a rămas apariția live, așa că „Chinese Democracy World Tour” a devenit un bun prilej pentru fani să-i revadă la lucru după o pauză îndelungată.
În prezent, trupa Guns N’ Roses este formată din Axl Rose (vocal, pian), Dizzy Reed (clape, pian, sintetizator, backing vocals), Tommy Stinson (chitară bas, backing vocals), Chris Pitman (clape, backing vocals), Richard Fortus (chitară), Frank Ferrer (baterie, percuție), Ron „Bumblefoot” Thal (chitară), DJ Ashba (chitară).
Pe 21 septembrie, trupa Guns N’ Roses a concertat și în România, la complexul Romexpo din Capitală.