Axa Dăbuleni-Ciofliceni

Chiar dacă va mai dura ceva timp până când rezultatele acestor alegeri vor fi complet cunoscute, lecțiile lor sunt totuși destul de clare. Întrebarea e dacă are cine să le învețe. Că e șocant ce scăzută putere de învățare au partidele noastre politice. Lecția numărul 1 privește ascensiunea de ultim moment a PSD. Poate unora nu le e clar de ce a crescut PSD în ultimul an peste electoratul lui captiv din zona săracă de țară. În fond, nu au adus figuri noi și populare, nu au reușit să își schimbe percepția de cel mai corupt partid din România, Ion Iliescu e cu încă un an mai bătrân și mai irelevant, și Mircea Geoană încă nu a reușit să-și găsească personajul pe care să-l interpreteze convingător.
Răspunsul este unul singur: din exasperare față de incapacitatea dreptei de a guverna împreună. Alegerile din acest an se compară cu cele din 2000, ultima dată când guvernase dreapta. Ca și atunci, stânga a urcat nu prin merite proprii (vă vine în minte ceva din programul PSD în aceste alegeri când citiți aceste rânduri? Evident că nu.) Nu are ce, ci datorită acelor alegători care au oroare de conflictele care par inseparabile de coalițiile politice și preferă să aibă un singur partid la guvernare – oricare ar fi acela. Oricine a fost călcat pe nervi de circul dintre Tăriceanu și Băsescu din acești ani și nu a demobilizat – cu alte cuvinte s-a dus la vot- a votat cel mai probabil pentru PSD, fără să îi pese că PSD nu a reușit să se reformeze cine știe ce.
Lecția numărul doi este legată de prima. Așa cum o anumită categorie de public, fiindcă se simte afectată de viața politică din țară se mobilizează contra dreptei când aceasta e sfâșiată de certuri interne, o altă categorie, care e superioară în venituri și educație și deci e mult mai puțin afectată de cine guvernează, stă acasă atunci când nu are o opțiune de dreapta convingătoare.
Participarea deplorabilă în alegeri a Bucureștiului și Banatului, fiefurile Revoluției din decembrie și insulele portocalii ale țării arată că electoratul lui Tăriceanu și Băsescu s-a simțit abandonat și, la rândul său, a întors spatele partidelor sale tradiționale.
Și în 2004 mobilizarea electorală era foarte slabă. Și atunci, ca și azi, dreapta nu a reușit să vină cu o soluție. Strategii ei (Dorel Șandor atunci, Sebastian Lăzăroiu azi) au argumentat pe ultima sută de metri că trebuie activitate mai mare la țară, nu la oraș. E drept că nu știu ce mobilizare se putea face la nenorociții votanții PDL din colegiile urbane unde candidau Ion Talpeș, fost PSD, sau Elena Udrea, fostă PNL. E cam greu să fii mobilizat, când ești o persoană animată de idei despre reforma politică, de asemenea personaje.
Lecția numărul trei este despre proceduri. E de-a dreptul o rușine că, în 2004, cu tot scandalul, fraudele electorale nu au fost investigate de procurorul general de atunci, Ilie Botoș și pe urmă îngropate complet de o comisie parlamentară. Pentru că și în duminica de 30 noiembrie iarăși am avut votanți cărați cu duba la vot, buletine cu care mai poți vota o dată distribuite cu sacul, și vreun milion de nume de pe listele electorale necorespunzând unor votanți în viață.
Și, în sfârșit, lecția cea mai neașteptată am văzut-o emanând din scurtele știri electorale despre cum și unde votează oamenii politici. Corespunzător cu standardul lor, enorma majoritate a celor de top votează în Primăverii, la liceul Jean Monnet. La douăzeci de ani după Revoluție, pe clasa noastră politică scrie tot Primăverii, cum scria pe fosta nomenclatură comunistă.
Excepțiile programate din timp au aerul unor caricaturi. Tăriceanu, omul cu Ferarri, la Ciofliceni! Geoană, care se luptă pentru chiria minimală de la Regia Autonumă a Protocolului de Stat, din vila căreia nu se dă dus, la Dăbuleni! Cum pot reprezenta oameni atât de privilegiați pe votantul amărât din Ilfov sau Dolj? Nu e asta o mare farsă?
Omul de la Dăbuleni și omul de la Ciofliceni au multe în comun. La ora la care scriu principalul lor efort este cum să unească aceste două ipocrizii de culori politice diferite într-o coaliție de succes. Ce fel e succes ar fi acela și al cui vă las să ghiciți.