Avortul este o crimă și un păcat de omucidere

Cei chemați la căsătorie nu au voie să împiedice rodul iubirii lor, prin care se răspândește viața trupească, după porunca lui Dumnezeu: ”Creșteți și vă înmulțiți” (Facere 1, 28).
După 18 zile de la conceperea copilului, încep a fi simțite bătăile inimii fătului, își începe activitatea sistemul sangvin. La 7 săptămâni la făt se fixează impulsurile creierului, se formează organele interne și cele externe: ochii, nasul, buzele, limba. Deja la 12 săptămâni, când se încearcă a i se curma viața, ființa își exprimă dorința de a trăi: întoarce capul, strânge pumnii, mimează, găsește gurița și suge degetele.
În fața agresivității, după Jerome Lejeune, profesor francez de genetică, embrionul reacționează prin reflexe care măresc ritmul cardiac, ceea ce denotă o emoție intensă. „Nu știu dacă embrionul își dă seama – zice Lejeune, – dar este evident că el suferă”.
Medicul american Bernard Nathanson a înregistrat cu ultrasunete avortul unui făt de 12 săptămâni. Acest film, intitulat destul de sugestiv – „Strigătul mut”, demonstrează că fătul presimte amenințarea instrumentului ucigaș, care se apropie ca să-i zdrobească capul, și se opune prin mișcări violente și agitate; bătăile inimii lui cresc de la 120 la 200 pe minut, el deschide larg gura ca întru-n strigăt mut.
Descoperiri recente ale embriologiei și geneticii dovedesc că perioada preembrională de 2 săptămâni, care era considerată o „fereastră” fie pentru întreruperea sarcinii nedorite, fie pentru a experimenta asupra embrionilor, nu există. Deci, dacă viața începe odată cu zămislirea, înseamnă că distrugerea unui copil aflat în stadie embrionară este echivalentă cu uciderea unei ființe omenești.
Convingerea că avortul este o crimă este argumentată solid în Revelația biblică
Psalmii spun că viața în uter este creată de Dumnezeu și este cunoscută personal de El: „Că tu ai zidit rărunchii mei, Doamne, Tu m-ai alcătuit în pântecele maicii mele… Nu sunt ascunse de tine oasele mele, pe care Le-ai făcut întru ascuns, nici ființa mea, pe care ai urzit-o ca în cele mai de jos ale pământului. Cele nelucrate ale mele Le-au cunoscut ochii Tăi” (Ps. 138, 13, 15-16). La fel în cartea lui Iov, autorul mărturisește același lucru în cuvintele adresate către Dumnezeu: „Mâinile Tale m-au făcut și m-au zidit… Nu m-ai turnat oare ca pe lapte și nu m-ai închegat ca pe caș? M-ai îmbrăcat în piele și carne, m-ai țesut din oase și din vine, apoi mi-ai dat viață și bunăvoința Ta, și purtarea Ta de grijă a ținut vie suflarea mea… M-ai scos din sânul maicii mele” (Iov 10, 8-12, 18). „Înainte de a te fi zămislit în pântece, te-am sfințit…” (Iov 1, 5) – a zis Domnul prorocului Ieremia. O idee similară găsim în Epistola către Galateni a Sf. Apostol Pavel: „Dar când a binevoit Dumnezeu, Care m-a ales din pântecele maicii mele și m-a chemat prin harul Său, Să-l descopere pe Fiul Său întru mine…” (Gal. 1, 15-16).
Complicitatea la avort e complicitate la crimă
Cei care susțin avortul nu-și dau seama că prin întreruperea sarcinii, care nu este altceva decât omor cu premeditare, se încalcă dreptul la viață a unei ființe și se comite păcatul greu de ucidere, se lipsește viitorul născut de taina Sf. Botez și nu mai are posibilitate de a se mântui (Ioan 3, 5).
Statisticile arată că, în patru ani, din circa 4.700.000 de femei, 304 au renunțat la avort în anticamera medicului ginecolog, convinse de grozăvia crimei, de gravitatea păcatului.
Între cauzele care determină femeile să recurgă la avort sunt lipsurile materiale, neînțelegerile în familie, atitudinea dură a părinților. Cei implicați – soțul, care este de acord sau îndeamnă soția, medicul, asistența, părinții – duc și ei răspundere pentru săvârșirea acestei crime. Deci, complicitatea la avort este complicitate la omor. Sf. Ioan Gură de Aur îl consideră vinovat de păcatul uciderii și pe soțul femeii: „De ce semeni acolo unde ogorul are de gând să strice rodul? Acolo unde se săvârșește ucidere înainte de naștere? Căci nici pe desfrânată nu o lași să fie desfrânată, ci o faci ucigașă de om?… Și darul lui Dumnezeu îl batjocorești, și legilor Lui te împotrivești… Și sălașul nașterii tu îl faci sălaș al uciderii. Și femeia care ți-a fost dată spre nașterea de prunci tu o pregătești pentru ucidere?” Sf. Grigore Teologul arată că „cea care leapădă fătul cu voie este supusă judecății pentru ucidere”. „Cei care dau medicamente abortive sunt ucigași, la fel cea care avortează” (Sf. Vasile cel Mare). Iar medicii, de veacuri dau jurământul lui Hipocrate, prin care mărturisesc: „nu voi da femeii substanțe abortive…
Scopul principal al nunții creștine este nașterea de copii
Potrivit învățăturilor teologilor, condamnabil este nu numai avortul, dar se consideră nepermisă „orice acțiune prin care se urmărește, ca scop sau ca mijloc, împiedecarea procreației”, care se opune planului divin. Scopul principal al nunții creștine este nașterea de copii. Și este un păcat grav, când soții din interese egoiste refuză intenționat de a naște copii. Cu atât mai mult, că o parte din medicamentele contraceptive au efecte abortive. Prin folosirea acestor „medicamente”, la femei se menține perioada ciclului și după sarcină și le permite femeilor, așa cum se menționează în reclamele apusene de știri, „să avorteze în intimitatea propriilor dormitoare”.
Sf. Canoane despre uciderea fătului
Prima referire la acest delict o întâlnim în canoanele Sinodului de la Anchira, convocat în anul 314. Prin canonul 21 a acestui Sinod s-a hotărât următoarele: „Pe femeile care sunt desfrânate și-și omoară fătul și se îndeletnicesc cu pregătirea mijloacelor de avort, hotărârea de mai înainte le-a oprit până la ieșirea din viață, și această hotărâre se ține îndeobște. Dar găsind ceva de a le trata mai blând, am hotărât ca vreme de 10 ani să împlinească în penitență potrivit faptelor hotărâte”.
Complicitatea la crimă și vinovăția celor implicați în astfel de fapte le oglindește și Sf. Vasile cel Mare în canonul 8: „…Prin urmare, și cele ce dau doctorii de avort ucigașe sunt și ele vinovate, și cele ce primesc otrăvurile, care omoară fătul”. Iar prin canonul 2, Sf. Vasile cel Mare, reluând prevederile canonului 21 al Sinodului de la Anchira, arată și alte aspecte ale chestiunii: ”Acea care omoară fătul prin meșteșugire, se supune pedepsei uciderii și la noi nu este după subtilitatea expresiei de făt format sau neformat, căci aici se osândește nu numai pentru cel ce se va naște, ci pentru că și pe sine s-a primejduit; căci de multe ori mor femeile în acest fel de încercări. Dar, pe lângă aceasta, se mai adaogă și omorârea fătului, altă ucidere după intenția celor ce îndrăznesc aceasta. Dar nu trebuie să se întindă pocăința lor până la moarte, ci să se primească după un termen de 10 ani, dar vindecarea să se facă nu după timp, ci după chipul pocăinței”.
Părinții, care au copii avortați, trebuie să se mărturisească la preotul lor, să facă un aspru canon, să facă milostenie, și mai ales să nască alți copii în loc.
(Preot Ioan Lisnic, sursa: www.geocities.com)