Accident rutier

Avocatul Traian Andronachi și familia sa, salvați de centura de siguranță și scaunul pentru copil



Accidentul în care a fost implicat avocatul Traian Andronachi
Accidentul în care a fost implicat avocatul Traian Andronachi

Cinci oameni au fost răniți, din fericire ușor, în urma unui accident produs vinerea trecută pe DN 2H, la Milișăuți. În accident au fost implicate trei mașini. Unul dintre autoturisme, care circula regulamentar, era condus de avocatul Traian Andronachi, fost manager al Spitalului municipal Rădăuți, care era în mașină cu soția și cu fetița în vârstă de un an și patru luni. Acest accident este o bună lecție cu privire la cât au contat centurile de siguranță și scaunul pentru copil corect folosit.
Cu privire la cum s-a produs accidentul, șoferul unui VW Polo, care rula pe direcția Suceava spre Rădăuți, neatent, a frânat brusc și a tras de volan, când mașinile din față au oprit. Mașina VW a ieșit în decor inițial în dreapta, unde a lovit un cap de pod. În urma impactului autoturismul marca VW Polo a fost rotit și proiectat pe celălalt sens de mers, moment în care a intrat în coliziune frontală cu autoturismul marca Mercedes-Benz care circula regulamentar pe direcția Rădăuți-Suceava, condus de Traian Andronachi.
Cinci răniți au fost transportați cu ambulanțele la spital, în urma accidentului, din mașinile Mercedes și VW Polo. În accident a mai fost implicat un VW Passat, care a intrat într-un cap de pod.
Cei cinci răniți au fost diagnosticați cu excoriații și traumatisme ușoare.
După accident, Traian Andronachi a tras un semnal de alarmă cu privire la cât au contat centurile de siguranță și scaunul pentru copil corect folosit.
„Am un mesaj în special pentru cei care călătoresc cu copii in mașină! Nu plecați la drum fără scaun special pentru copii și fără să vă asigurați ca ați cuplat corespunzător centurile de siguranță! Circulați prudent și fără viteză, nu se știe niciodată ce se poate întâmpla!
Mulțumim lui Dumnezeu pentru grija pe care a avut-o pentru noi! A fost pentru prima dată când, înainte de a pleca, m-am asigurat încă o dată că centura fetiței e bine cuplată!
Mulțumesc, de asemenea, SMURD Rădăuți, SAJ Rădăuți, Poliției municipiului Rădăuți, foștilor colegi ai Spitalului Rădăuți, foștilor colegi de la Spitalul Județean Suceava și în special acelor oameni de bine, care nu au ezitat nici o clipă și au sărit în ajutorul persoanelor implicate în accident”, a transmis Traian Andronachi.




Recomandări

Tată în stare gravă, după ce mașina în care se afla alături de copilul de 3 ani a fost aruncată pe sens opus de un șofer neatent

Trei răniți, mașini și garduri avariate, după ce un băiat de 16 ani a ieșit la plimbare cu mașina mamei

Un tânăr care gonea cu 122 de km/h în localitate și a fugit de polițiști, prins după o anchetă complexă și arestat
Un tânăr care gonea cu 122 de km/h în localitate și a fugit de polițiști, prins după o anchetă complexă și arestat

Administratorul Servicii Comunale Rădăuți îl acuză pe liderul PSD din municipiu, prefectul Traian Andronachi, de o eventuală oprire a apei calde pentru populație