Avocatul Poporului va face o anchetă în întreg sistemul penitenciar pentru a verifica condițiile de detenție în raport cu respectarea drepturilor omului, iar raportul întocmit va fi înaintat Parlamentului și Guvernului, se arată într-un comunicat transmis marți agenției MEDIAFAX.Avocatul Poporului precizează că s-a sesizat din oficiu și va realiza o anchetă în întreg sistemul penitenciar din România, în urma unei campanii inițiate de un post de televiziune.”Ancheta vizează condițiile de detenție din penitenciare, în raport cu respectarea drepturilor omului și se va finaliza cu întocmirea unui raport special al Avocatului Poporului cu privire la situația din penitenciare, raport ce va fi înaintat Parlamentului și Guvernului”, se arată în comunicatul transmis agenției MEDIAFAX.Instituția precizează că a întreprins și în trecut demersuri privind situația din penitenciare.





