Avocatul Poporului (AP) din România le-a scris, marți, o scrisoare deschisă omologilor săi din țările UE, Ombudsmanului european și altor instituții similare, îngrijorat de intoleranța față de români manifestată de unele instituții ale unor state UE.
„Avocatul Poporului din România a constatat cu îngrijorare că, în unele cazuri, autoritățile publice și, din păcate, opinia publică din spațiul Uniunii Europene manifestă intoleranță față de imigranții români. Considerând că este de datoria Ombudsmanilor (avocaților poporului, n. r.) să depună eforturi pentru imprimarea în opinia publică și în conduita autorităților publice a unei atitudini de respect și toleranță favorabile liberei circulații a persoanelor și pentru eliminarea oricărei forme de discriminare (…), Avocatul Poporului a formulat o scrisoare deschisă adresată Ombudsmanilor Uniunii Europene, Mediatorului European și Președintelui Institutului Ombudsmanului Internațional – Regiunea europeană”, se precizează într-un comunicat al AP român remis, marți, agenției MEDIAFAX.
În scrisoarea către omologii săi, Avocatul Poporului din România a apreciat drept „benefică” apropierea și cooperarea, în acest sens, între instituțiile similare din statele UE, se mai arată în comunicat.