Cei peste 17 mii de avocați din toată țara își vor continua protestul, astăzi, singurul județ în care activitatea apărătorilor a decurs ieri ca într-o zi normală a fost Brașovul, motivul fiind că decanul baroului brașovean se află în concediu medical.
Președintele Uniunii Naționale a Barourilor din România, Călin Zamfirescu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că avocații își vor continua protestul până la rezolvarea problemei generate de activitatea clandestină a unor avocați, constituiți în barouri constituționale.
Scandalul între „barourile clasice” organizate în Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR) și „barourile lui Popiliu Bota”, cunoscute și ca „barouri constituționale”, a început în anul 2002, când Judecătoria Deva a recunoscut personalitate juridică Asociației de Binefacere „Bonis Potra” care avea trecut în statutul său, printre alte obiecte de activitate, „și înființarea de barouri cu respectarea prevederilor Constituției României, a prevederilor pactelor și convențiilor internaționale privitoare la drepturilor omului”.
După rămânerea definitivă a hotărârilor judecătorești a fost constituit „consiliul director” al Baroului Constituțional Român, iar Bota Pompiliu s-a intitulat „decan”, pentru ca, la 17 ianuarie 2003, să întocmească „Tabloul anual al avocaților Baroului Constituțional”, în care erau înscrise 35 de persoane, 20 dintre acestea având conferit dreptul de a pune concluzii la tribunale și curți de apel, sediile profesionale fiind situate în Orăștie, Alba Iulia, Baia Mare, Timișoara, Timișoara, Reșița, Piatra Neamț, Satu Mare, Negrești Oaș, Turnu Severin, Petroșani și București.
Rând pe rând sentințele prin care au fost constituite barorurile constituționale au fost anulate, singura rămasă în vigoare fiind cea dată de Judecătoria Cărbunești.
Prodecanul Baroului București, Mircea Stănculescu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că sentința de la Cărbunești a fost contestată, numai că în urma ridicării unei excepții de neconstituționalitate, procesul s-a suspendat. Curtea Constituțională urmează să dezbată excepția și să se pronunțe.
Președintele Camerei Deputaților, Bogdan Olteanu, s-a întâlnit, ieri, cu reprezentanții UNBR, care au înaintat o serie de documente, arătând pasivitatea Ministerului Justiției și a procurorului general în rezolvarea problemei ridicate de avocați.





