Menținerea în arest după data de 3 februarie a.c. a fostului primar de Udești, Săvel Botezatu, este considerată de avocații acestuia ca nelegală deoarece nu s-au respectat procedurile în ceea ce privește stabilirea termenelor. Astfel, avocații invocă depunerea tardivă, de către DNA Suceava, a cererii de prelungire a arestării preventive, nerespectându-se astfel termenul imperativ de cel puțin cinci zile înainte de expirarea duratei arestării preventive. Concret, arestarea preventivă a lui Săvel Botezatu expira în data de 3 februarie 2015, ceea ce înseamnă, spun avocații, că în baza Codului de Procedură Penală, DNA Suceava ar fi trebuit să depună cererea de prelungire a arestării cel mai târziu în data de 29 ianuarie. De asemenea, contestația trebuie soluționată înainte de expirarea duratei arestării preventive dispuse anterior hotărârii atacate.
În cazul de față, DNA a cerut prelungirea arestării în data de 2 februarie la ora 14.00, iar instanța a fixat termen în aceeași zi, la ora 15.00. La solicitarea avocaților lui Botezatu, care au cerut minimum trei zile (cât au și avocații din oficiu) pentru pregătirea apărării, instanța a stabilit termen de judecată a doua zi, 3 februarie, la ora 9.00. În ceea ce privește contestația formulată de apărare împotriva prelungirii arestării preventive, aceasta a fost soluționată după expirarea acestei măsuri, respectiv la 5 februarie a.c. Din aceste considerente, avocații lui Săvel Botezatu au solicitat, pe 6 februarie, admiterea cererii de revocare a arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului. Termenul pentru soluționarea cererii de revocare a fost fixat pentru 9 februarie, termen la care judecătorul s-a abținut, abținerea i-a fost respinsă, urmând să fie dat un nou termen de judecată. Cum acesta nu poate depăși cinci zile, ar trebui ca vineri, 13 februarie, judecătorii să analizeze cererea de revocare.
Colegiile de conducere ale Tribunalului și Curții de Apel, solicitate de avocați să se pronunțe pe chestiuni de drept
Concomitent, apărarea a solicitat în scris Colegiului de Conducere al Tribunalului Suceava și celui al Curții de Apel Suceava opinia asupra unor chestiuni de drept: dacă o decizie din 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție dată în soluționarea recursului în interesul legii, prin care s-a decis că sintagma ”«înainte de expirarea duratei arestării preventive…» are caracter imperativ și nu de recomandare” este obligatorie și în prezent pentru instanțe; dacă termenul prevăzut în art. 235 din Noul Cod de Procedură Penală ”cu cel puțin cinci zile înainte de expirarea duratei arestării preventive” în raport cu decizia menționată deja a ÎCCJ este un termen imperativ sau de recomandare pentru procuror și dacă încălcarea acestui termen atrage decăderea procurorului din exercițiul dreptului și nulitatea actului făcut peste termen. Solicitarea avocaților a fost transmisă celor două colegii de conducere în data de 6 februarie a.c., dar până ieri, la închiderea ediției, avocații nu primiseră încă un răspuns.
Reamintim că, în data de 3 februarie a.c., Curtea de Apel Suceava a prelungit arestarea preventivă a lui Săvel Botezatu pentru încă 30 de zile. Contestația depusă de acesta a fost respinsă de judecătorul de drepturi și libertăți, astfel încât Săvel Botezatu a intrat în a treia lună de arest.
Printre argumentele invocate de procurori în cererea de prelungire a mandatului de arestare a fost și acela că s-a dispus extinderea cercetărilor. Pe lângă faptele pentru care s-a început urmărirea penală și s-a ajuns la arestarea din decembrie 2014, Săvel Botezatu mai este cercetat și pentru infracțiunea de schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor obținute din bugetul general al Uniunii Europene.
Apărare
Avocații fostului primar de Udești afirmă că acesta stă de o săptămână nelegal în arest
