Aveți pielea înroșită sau mâncărimi? Ar putea fi o reacție alergică la telefon sau tabletă, până acum neștiută



Numeroase dispozitive electronice, folosite frecvent pentru conversații, jocuri sau pentru a căuta informații, pot provoca reacții alergice din cauza prezenței nichelului în componența acestora.
Unele telefoane, tablete sau computere pot provoca înroșirea pielii, mâncărimi, vezici sau chiar umflături. Potrivit jurnalului medical Pediatrics, s-a constatat că erupția cutanată persistentă a unui băiat de 11 ani se datora utilizării frecvente a unui iPad. Copilul era alergic la nichelul prezent în carcasa dispozitivului.
„Numeroase dispozitive electronice – fie că este vorba despre telefoane sau tablete sau computere – sunt făcute din aluminiu”, a explicat Dan Ackerman, senior editor la CNET. „Acestea sunt realizate din oțel inoxidabil, dar pot avea aliaje care conțin nichel”, a adăugat el.
Doctorul Clifford Bassett, medic alergolog la Allergy & Asthma Care din New York, a precizat că întâlnește tot mai mulți pacienți cu erupții cutanate din cauza dispozitivelor care conțin nichel. „În general pot apărea roșeață, mâncărimi, chiar și vezici, umflături. Poate fi foarte neplăcut”, a adăugat Bassett. „Este posibil ca oamenii să nu realizeze că sunt alergici la ceva ce folosesc tot timpul”, a precizat el.
Copiii pot fi afectați în mod deosebit, deoarece alergiile la nichel sunt rare și părinții nu știu că aceștia sunt alergici. Persoanele care suspectează că au o reacție alergică la unul dintre dispozitivele folosite pot achiziționa truse pentru depistarea prezenței nichelului.
Surse: Mediafax, CBC, AP
Ioana BOJAN



Recomandări

Centrul de imagistică REGINA MARIA Suceava: Monitorizarea oncologică a supraviețuitorilor de cancer, garanția unor rezultate inegalabile în lupta cu boala

Centrul de imagistică REGINA MARIA Suceava: Monitorizarea oncologică a supraviețuitorilor de cancer, garanția unor rezultate inegalabile în lupta cu boala
Centrul de imagistică REGINA MARIA Suceava: Monitorizarea oncologică a supraviețuitorilor de cancer, garanția unor rezultate inegalabile în lupta cu boala