Avertizări

Am avut din totdeauna convingerea că, dacă Dimitrie Cantemir și marele său aliat, țarul Petru, câștigau bătălia cu turcii de la Stănilești (1711), întreaga Moldovă ar fi ajuns, implacabil, republică unională. Șansa noastră a fost înfrângerea: câte odată, în istorie câștigi… pierzând.De când nu mai avem graniță comună cu imperiul rus s-a instalat impresia că am ieșit din gura leului; iluzie! Interpunerea Ucrainei și Republicii Moldova la fruntarii n-are cum și de ce vesteji eterna actualitate a butadei „românii sunt prea aproape de Rusia și prea departe de Dumnezeu”.
Un recent comentariu al prof. Gh. Buzatu pe marginea documentelor inedite descoperite în arhiva procesului intentat în 1946 lui Antonescu cheamă la atitudine precaută și invită la păstrarea simțului măsurii, echilibrului și realității în tratarea relației cu „marele urs”. Un ziarist obscur din perioada interbelică, I. Joldea-Rădulescu, a avut inspirația să culeagă impresiile unor mari personalități ale momentului vizavi de consecințele nedreptei geografii ce și-a pus din totdeauna pecetea pe istoria românilor. Citatele ce urmează par a indica unanimitatea opiniei potrivit căreia relațiile cu Rusia au fost și vor fi totdeauna delicate și speciale.
Iată părerea lui Iorga: „Noi trebuie să ne ferim ca de foc să-i irităm pe ruși, întâi fiindcă suntem prea aproape de ei, și al doilea, fiindcă rușii sunt ca elefanții: nu uită niciodată. Oricum, trebuie precizat că n-avem nimic cu poporul rusesc, că ceea ce avem este cu regimul bolșevic care ne amenință liniștea și siguranța internă”. Astfel de puncte de vedere se exprimau deschis cu mult înainte de începerea războiului și, evident, înaintea marilor înfrângeri germane; toate dezavuau o decizie de a declara război rușilor.
Mareșalul Prezan: „Ar fi o mare greșeală. Am fi zdrobiți și amenințați să pierdem, poate, și mai mult. Cred că rușii abia așteaptă să fie provocați ca să ne ocupe”.
Cu mult înainte, în 1927, și I.I.C. Brătianu avertizase: „Suprema înțelepciune recomandă să nu ne batem niciodată, în nici o împrejurare și oricum s-ar prezenta coaliția. Fiindcă odată terminat războiul, prietenii de arme se vor întoarce acasă, iar noi vom rămâne iarăși singuri, față în față cu haotica, năucitoarea amenințare” (n.n.: ceea ce exact așa avea să se întâmple după Yalta). „Merg cu acela, oricare ar fi el, care-mi dă mai multă certitudine că mă va apăra contra Rusiei, dar nu cu armele, căci sorții unui război cu Rusia sunt foarte problematici, chiar când în joc este cea mai puternică armată din Europa, ci prin mijloace pacifiste (…) din momentul în care s-a dezlănțuit războiul, partida poate fi socotită ca pierdută”.
În 1936, același gazetar a consemnat punctul de vedere al fostului ambasador la București al țarului Nicolae II, Poklewski-Kozici: „Germania singură ar putea să înfrunte Rusia, dar n-o va bate niciodată. Aceasta nu se va putea întâmpla decât dacă: sau Germania va fi ajutată de Anglia și Franța, ceea ce e exclus, sau Rusia nu va fi ajutată de Anglia și Franța, ceea ce-i puțin probabil”. Același diplomat insistă în continuare: „Sfatul meu, pe care l-am dat tuturor oamenilor politici români, este să evitați pe cât posibil de a participa la un conflict armat contra Rusiei, chiar alături de alții. Lăsați-i pe cei mari să se bată între ei, nu vă amestecați, stați de-o parte, cât mai de-o parte”. Și încă o observație pertinentă a aceluiași: „Nu bolșevismul constituie primejdia mortală care pândește, ci Rusia. Rusia pur și simplu” (…doar în 1812 nu bolșevicii ne-au răpit Basarabia, n.n.). Pentru a conchide: să rămâneți „cât mai departe de un conflict militar cu Rusia, sau de a participa alături de alții, oricine ar fi ei, la asemenea conflict”.
După 1940 însă, apăruse „temeiul legal și moral” invocat de Antonescu și unanim acceptat ca legitim: recuperarea Basarabiei. Dacă luăm în considerație sumedenia de avertismente privind improbabilitatea victoriei, Antonescu a greșit grav ordonând trecerea Prutului. Dacă, pe de altă parte, punem în cumpănă legitimitatea redobândirii unui teritoriu cotropit, decizia capătă sens și era chiar de neocolit. Bolșevici, nebolșevici, era imposibilă alianța cu cei care ți-au ciuntit țara; alternativa, la rându-i, n-avea cum să entuziasmeze. Pur și simplu, Antonescu n-a avut loc de-ntors – cel puțin așa rezultă din noile documente date publicității.