Meteorologii au emis o avertizare cod galben de ploi și vijelii pentru 16 județe din sudul, sud-vestul și centrul țării, valabilă de luni seară până marți, la ora 21.00.
Potrivit avertizării transmise de meteorologi, de luni, ora 18.00, până marți, la ora 21.00, vor fi averse în majoritatea regiunilor, iar cantitățile de apă vor depăși local 20 – 25 de litri pe metru pătrat și izolat 60 de litri pe metru pătrat, în sud-vestul țării, în Carpații Meridionali, de Curbură și Subcarpații Getici.
Ploile vor avea și caracter torențial și vor fi însoțite de intensificări de vânt, descărcări electrice și posibil grindină.
Județele avertizate cu cod galben sunt: Caraș-Severin, Hunedoara, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Dolj, Brașov, Argeș, Olt, Covasna, Prahova, Dâmbovița, Teleorman, Sibiu, Vrancea și Buzău. Potrivit hărții întocmite de meteorologi, ultimele trei județe se vor confrunta doar parțial cu aceste fenomene.
Meteologii au menționat că astfel de fenomene se vor semnala și în celelalte regiuni, îndeosebi în Transilvania și zona Carpaților Orientali, dar pe suprafețe mai restrânse.