Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de ninsori și viscol până joi, la ora 18.00, valabilă pentru județe din vestul, nord-vestul și centrul țării.
Potrivit avertizării ANM, va începe să ningă de miercuri la ora 18.00 până joi la aceeași oră.
Vor fi afectate județele Caraș Severin, Timiș, Arad, Hunedoara, Alba, Cluj, Bihor, Sălaj, Satu Mare, Maramureș și Bistrița Năsăud.
Aici startul nou de zăpadă depus va depăși local 10 – 15 centimetri ș izolat, mai ales în zona Carpaților Occidentali și nordul Carpaților Orientali, 25 centimetri.
În Banat, Crișana, Maramureș, vestul și nordul Transilvaniei, precum și la munte vântul va prezenta intensificări, rafalele depășind 50 – 60 de kilometri pe oră. și va viscoli zăpada.