Cei care continuă recalcularea pensiilor militare în condițiile în care Înalta Curte de Casație și Justiție a decis suspendarea Hotărârii de Guvern care stabilea acest lucru comit două infracțiuni, abuz în serviciu și nerespectarea hotărârilor judecătorești, a declarat, la Suceava, președintele PSD, Victor Ponta.
Ponta crede că premierul Emil Boc și ministrul Apărării, Gabriel Oprea, trebuie să răspundă penal pentru fiecare dosar la care se continuă recalcularea pensiei. Mai mult, liderul PSD a lansat un avertisment și la adresa funcționarilor care îndeplinesc „acest act ilegal” că se fac la fel de vinovați ca cei care le-au dat ordinul să continue recalcularea pensiilor militare.
„Din punctul nostru de vedere, cei care continuă recalcularea pensiilor militare după ce Înalta Curte a declarat suspendarea Hotărârii de Guvern și practic a cerut oprirea recalculării se fac vinovați de infracțiunile de nerespectare a unei hotărâri judecătorești și de abuz în serviciu. Boc și Oprea în primul rând trebuie să răspundă penal pentru fiecare dosar pe care vor continua să-l recalculeze, dar fac o avertizare, și funcționarii care practic îndeplinesc acest act ilegal la cererea lui Boc și a lui Oprea sunt cel puțin la fel de vinovați”, a declarat Ponta.