Țările europene care vor găzdui sisteme antirachetă ale NATO vor fi ținte prioritare ale Rusiei, avertizează generalul Valeri Gherasimov, șeful Statului Major al armatei ruse, informează Mediafax.”Puterile non-nucleare care vor găzdui elemente antirachetă au devenit obiective prioritare ale reacției militare a Rusiei”, atrage atenția Valeri Gherasimov, potrivit Wall Street Journal, explicând că sistemele antibalistice care vor fi montate în România și Bulgaria reprezintă o amenințare pentru țara sa.Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a confirmat că planurile Statelor Unite de a instala sisteme antirachetă în țări europene continuă să fie o sursă de „preocupare gravă” pentru Rusia. „Programul american de apărare antirachetă rămâne o sursă de preocupare gravă. Considerăm aceste acțiuni parte a unui proiect global de a crea riscuri pentru forțele strategice ruse, perturbând echilibrul strategic și securitatea la nivel regional”, a afirmat Lavrov, citat de site-ul agenției Sputnik.
