Inițiativa adjunctului șef al IȘJ Niculai Barbă, referitoare la publicarea declarațiilor de avere a șefilor învățământului sucevean, pe site-ul Inspectoratului, a fost aprobată ieri. Astfel, în cel mai scurt timp, pe pagina de Internet a IȘJ vor fi publicate declarațiile de avere ale tuturor inspectorilor școlari, dar și ale tuturor directorilor și adjuncților din instituțiile de învățământ din județ. Inspectorul școlar general adjunct Niculai Barbă a declarat că „s-a dat deja modelul de declarație, el urmează să fie trimis în teritoriu, unde trebuie completat de directori, și în cel mult o săptămână declarația trebuie să ajungă la noi, pentru a fi postată pe site”. Reamintim faptul că Barbă a precizat că potrivit legii 544/2004, potrivit legii 128/1998 și O.U 24/2004, toți cei care au funcții de conducere, de îndrumare și de control, au obligativitatea să-și facă publică declarația de avere”. Niculai Barbă a mai precizat ieri că declarația sa de avere este deja completată și urmează să fie postată pe pagina de Internet a Inspectoratului Școlar Suceava.






