Averile liderilor sindicali, verificate după acuzațiile de corupție aduse lui Marica



Averile liderilor sindicali au intrat în atenția inspectorilor de integritate, în urma declarațiilor publice făcute de fostul vameș Marius Ungureanu referitoare la faptul că liderul Alianței „Sed Lex”, Vasile Marica, ar fi perceput mită pentru a promova și menține unii angajați în vămi.
Agenția Națională de Integritate a informat, potrivit posturilor de televiziune, că 15 lideri sindicali sunt vizați în verificările sale.
Pe lista ANI figurează Vasile Marica, Bogdan Hossu, Marius Nistor, Ion Popescu, Anton Hadăr, Gheorghe Isvoranu, Vasile Lincu, Ion Albu, Liviu Luca, Marius Petcu, Dumitru Costin.
Fostul vameș Marius Ungureanu a afirmat, marți, într-o conferință de presă – organizată de Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor „Pro Lex”, condus de Vasile Lincu – că liderul Alianței Naționale a Sindicatelor Bugetare „Sed Lex”, Vasile Marica, a luat mită de la angajați din vămi pentru a interveni în promovarea și menținerea lor în funcții.
Ungureanu a spus că, din 1997 și până în 2002, i-a dat lui Marica 2.000-2.500 de dolari pe lună.
Igaș: ANI trebuie să-i verifice pe toți cei care trebuie verificați
Ministrul de Interne, Traian Igaș, a declarat, ieri, la Parlament, că nu știe ca vreun dosar referitor la averile sindicaliștilor să fie în prezent în lucru la Ministerul de Interne, el adăugând că ANI trebuie „să-i verifice pe toți cei care trebuie verificați”.
„Dacă ANI a început să facă anumite controale în ceea ce privește polițiștii de frontieră, vameșii, este un lucru bun și nu putem decât să constatăm că își fac datoria”, a spus Igaș, întrebat ce părere are despre acțiunile de verificare ale ANI.
Întrebat apoi explicit despre cei 15 lideri de sindicat care ar fi verificați de ANI, Igaș a spus că, din punctul lui de vedere, ANI trebuie „să-i verifice pe toți cei care trebuie verificați așa cum fac și cu noi, aleșii neamului”.
„Nu știu să fie vreun dosar în lucru în ceea ce privește averile sindicaliștilor la Ministerul de Interne”, a adăugat el.
Întrebat despre Vasile Marica, Igaș a spus că acesta „nu este cercetat de poliție în momentul de față”.
Pe de altă parte, întrebat despre acțiunile ANI de verificare a averilor sindicaliștilor, deputatul PDL, Costică Canacheu, președintele Comisiei de apărare din Cameră, a spus că ceea ce ridică semne de întrebare este faptul că mulți dintre aceștia se află în funcție de foarte mulți ani și au acumulat în această perioadă averi considerabile.
„Longevitatea unora dintre liderii de sindicat poate pune un semn de îndoială – oare cum au reușit să se mențină în aceste poziții 20 de ani de zile și, așa cum am văzut în declarațiile lor de avere, să și acumuleze o avere impresionantă. Toți beneficiază de prezumția că au acumulat în mod legal aceste averi și aceste verificări probabil că pentru unii dintre dânșii vor confirma acest lucru, așa cum este posibil ca unii să aibă probleme”, a spus Canacheu.
Hossu: Se încearcă forțarea asumării modificărilor CM fără acordul sindicatelor
Președintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a declarat, ieri, pentru MEDIAFAX, că verificarea declanșată de Agenția Națională de Integritate (ANI) este „o comandă de sus”, pentru discreditarea liderilor sindicali și forțarea asumării modificărilor la Codul Muncii (CM) fără acordul sindicatelor.
„Acțiunea ANI este o comandă de sus pentru discreditarea liderilor sindicali, iar momentul ales «coincide» cu negocierile privind forma finală la Codul Muncii și cazurile de corupție din vămi”, a spus liderul Cartel Alfa.
Acesta a precizat că nu va depune declarația de avere și de interese în calitate de lider al CNS Cartel Alfa, deoarece nu folosește bani publici și așteaptă amenda de la ANI.
Hossu a menționat că a depus în iunie 2010 o declarație de avere, dar din calitate de membru în Consiliul de Administrație al SRR.
Liderul Cartel Alfa a arătat că partenerii sociali trebuiau să primească de la Guvern, la începutul acestei săptămâni, forma finală privind modificarea Codului Muncii, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Din acest motiv, liderii au anunțat o întâlnire a tuturor birourilor executive de federații afiliate la cele cinci confederații pentru luni în urma căreia se vor decide proteste.
„Vor să ne discrediteze și să forțeze asumarea modificărilor la Codul Muncii fără acordul sindicatelor”, a conchis Bogdan Hossu.
Petcu: ANI vrea să incite membrii noștri de sindicat, cei verificați sunt clar „incomozi”
Președintele CNSLR-Frăția, Marius Petcu, a declarat, ieri, pentru MEDIAFAX că Agenția Națională de Integritate (ANI) vizează incitarea membrilor de sindicat, pentru pierderea încrederii, toți cei verificați fiind „contururi clare ale unora nu foarte comozi”.
„Ei au vizat mai mult intrarea membrilor noștri de sindicat, pentru a ne pierde credibilitatea în fața acestora. Eu sunt cu declarația la vedere, pot justifica totul, tot ce este în aceste declarații reprezintă munca de o viață a mea și a familiei mele”, a spus Petcu.
Liderul CNSLR-Frăția a afirmat că acum se precipită modificarea la Codul Muncii într-o variantă neagreată de sindicate, iar această verificare a ANI poate fi interpretată ca „o modalitate de a ne arăta pisica” și a-i face pe liderii sindicali mai maleabili.
„Noi am anunțat că luni se vor reuni toate birourile executive ale federațiilor afiliate la cele cinci confederații și vom anunța proteste de amploare în două săptămâni. Și ei vor acum să ne intimideze”, a precizat Petcu.
O altă interpretare a acțiunii Agenției Naționale de Integritate dată de liderul CNSLR-Frăția se referă la faptul că pe ordinea de zi a Senatului se află o inițiativă legislativă referitoare la eliminarea liderilor sindicali din Legea ANI, iar acest lucru poate însemna „presiunea și intimidarea” celor care au avut această inițiativă.
„Voi continua să mă lupt pentru modificarea Legii ANI, astfel încât liderii sindicali să nu mai fie pe lista celor verificați de ANI. Este aberantă introducerea noastră în această lege atât timp cât nu folosim bani publici”.
Lincu: Singura legătură între sindicaliștii verificați de ANI este că toți au participat la proteste
Președintele Sindicatului „Pro Lex”, Vasile Lincu, a declarat, ieri, pentru MEDIAFAX că singura legătură dintre cei 15 lideri sindicali verificați de ANI este faptul că toți au participat la forme de protest în anul 2010, Lincu fiind singurul care nu făcea obiectul verificării.
Liderul „Pro Lex” a precizat că a fost anunțat în 17 ianuarie de această verificare și s-a dus personal la Agenția Națională de Integritate (ANI), pentru că el era singurul din listă care nu făcea obiectul verificării, nefiind nici președinte de confederație, nici de federație, ci doar președintele unui sindicat.
Lincu a mai spus că nu a primit nici un răspuns la întrebarea sa de ce este verificat.
Costin: Ce se întâmplă acum este o campanie de manipulare a opiniei publice pentru a scoate vinovați
Liderul BNS, Dumitru Costin, a declarat ieri, pentru MEDIAFAX că Agenția Națională de Integritate este doar o unealtă în această campanie „a unor băieți” care urmăresc să manipuleze opinia publică pentru a scoate vinovați toți liderii sindicali în cazul corupției din vămi.
Dumitru Costin spune că și-a cercetat dosarul de la ANI și a constatat că Agenția s-a autosesizat în urma unui articol apărut anul trecut într-un tabloid care spunea că locuiește într-o vilă și conduce Dodge.
Președintele Blocului Național Sindical a precizat că poza care însoțea acel articol era făcută în fața sediului confederației, nu a locuinței proprii, el locuind într-un apartament în Sectorul 4 al Capitalei.
„Tot ce se întâmplă acum este o campanie absurdă de manipulare a opiniei publice, cu interferență masivă în sistemul vamal, vrând să demonstreze că tot ceea ce se întâmplă în vămi este generat de toții liderii sindicali”, a spus Costin.
Nistor: Sunt mândru că fac parte dintre cei mai importanți sindicaliști
Vicepreședintele CNSLR-Frăția, Marius Nistor, a declarat, ieri, pentru MEDIAFAX că este mândru că face parte dintre cei mai importanți lideri sindicali și nu are nici o problemă cu verificarea ANI, dar i se pare suspect momentul ales.
Marius Nistor a spus că a depus încă din luna octombrie 2010 declarațiile de avere și de interese în calitatea sa de vicepreședinte al Consiliului Economic și Social, de vicepreședinte al Confederației CNSLR-Frăția și de președinte executiv al Federației „Spiru Haret”.
„ANI este datoare să verifice, trebuie să fie respectată legea, mi se pare ciudat însă momentul ales. De ce nu au făcut-o când au primit declarațiile”, a mai spus Nistor.
Anton Hadăr: ANI își dă în petec, verifică doar liderii de sindicat care au deranjat puterea politică
Președintele „Alma Mater”, Anton Hadăr, a declarat că a primit două scrisori de la Agenția Națională pentru Integritate, ultima ieri, și consideră că instituția „își dă în petec”, deoarece verifică doar liderii de sindicat care au apărut la televiziuni și au deranjat puterea politică.
Anton Hadăr a precizat că în urmă cu trei săptămâni a primit, la sediul federației, prima scrisoare de la ANI, în care i se solicita trimiterea unor documente care erau deja făcute publice pe site-ul „Alma Mater”.
Liderul sindical a declarat că a trimis toate documentele solicitate, dar, pe lângă actele referitoare la avere, i s-a solicitat și trimiterea procesului verbal încheiat la alegerea sa ca președinte al federației.
„Azi mi-a mai venit o scrisoare, dar acasă. Consider că este o sâcâială și o intimidare. Prima scrisoare, venită la sediul federației, era mai laconică, mi se cereau documente, iar în cea primită acum, acasă, sunt informat că s-a declanșat evaluarea averii dobândite împreună cu familia. Intimidarea nu-și găsește efectul în cazul meu pentru că nu am ce să ascund. Sunt profesor universitar, coordonator de doctorat, am fost director la șapte sau opt proiecte naționale. Acum câștig foarte bine din proiecte pe fonduri europene, deci nu este vorba de bani de la buget, nu sunt în consilii de administrație, iar de la sindicat nu iau mai mult de 400 de lei”, a declarat Hadăr.
Liderul Federației „Alma Mater” consideră că decizia ANI vine din dorința de a pune frâne în ceea ce fac sindicatele.
„Guvernul dorește să nu aibă nici o opoziție. Eu sunt pe listă pentru că am fost prezent mai des la televiziuni. Ei își dau în petec cu faptul că nu-s toți liderii verificați. Se dorește verificarea celor care au deranjat puterea politică. E trist ca un profesor universitar să fie târât prin birouri când toate documentele erau pe site. Puteau lua de acolo și să fie mai eleganți”, a mai declarat liderul sindical.
Hadăr a afirmat că nu are nici un fel de emoții, dar că îl deranjează această „sâcâială”.
„Sunt convins că este nevoie și de curățenie sindicală, dar în ceea ce mă privește nu cred că e cazul”, a mai spus președintele „Alma Mater”.