Averile candidaților la primării, consilii județene și locale, verificate de ANI



Inspectorii de integritate au demarat verificările declarațiilor de avere și de interese ale candidaților la primării, consilii județene și locale la alegerile din 1 iunie, Agenția Națională de Integritate (ANI) înregistrând în acest sens peste 60.000 de documente.
Potrivit Legii 144/2007 privind organizarea și funcționarea ANI, cei care candidează pentru un loc în consilii județene, locale sau pentru posturi de primar sunt obligați să-și declare averile și interesele.
Surse oficiale susțin că, până vineri, fuseseră înregistrate la ANI peste 60.000 de documente, fiecare declarație de avere conținând șapte pagini, iar cea de interese câte cinci pagini, în condițiile în care sunt doar 16 inspectori de integritate.
Până la sfârșitul lunii mai se vor încheia și afișa rezultatele examenului pentru ocuparea altor aproximativ 20 de posturi de inspectori.
Potrivit surselor citate, nu toți candidații la alegerile pentru 1 iunie și-au transmis declarațiile de avere și de interese.
Deși obligativitatea declarării averilor există încă din anii ’90, mecanismele de control al averilor dobândite pe timpul mandatului au apărut mult mai târziu și au fost concepute astfel încât au fost greu de aplicat. În același timp, controlul conflictelor de interese era fragmentat și lacunar, nefiind exercitat în mod sistematic.
Înființarea Agenției a avut ca scop înlăturarea acestor deficiențe, ANI fiind un organism care va monitoriza permanent declarațiile de avere/interese, conflictele de interese și regimul incompatibilităților. Spre deosebire de mecanismele anterioare, ANI va acționa în mod pro-activ pentru detectarea și sancționarea celor ce nu respectă legea, existând posibilitatea ca sesizările să se facă și din oficiu.
În cazul averilor nejustificate, legea stipula că, dacă inspectorii de integritate constată că există o „diferență vădită” între averea dobândită și veniturile câștigate, ei se vor adresa instanței solicitând confiscarea părții dobândite în mod nejustificat (art. 4 alin. 2 lit. a).
Marți, Curtea Constituțională și-a motivat decizia prin care a declarat neconstituțională Legea pentru modificarea Legii 115/1996 pentru declararea și controlul averii demnitarilor, magistraților, a unor persoane cu funcții de conducere și decontrol și a funcționarilor publici, care afectează activitatea ANI.
În legătură cu motivul de neconstituționalitate invocat, referitor la încălcarea art.44 alin.(8) din Constituție, Curtea reține că prezumția dobândirii licitea averii constituie una dintre garanțiile constituționale ale dreptului de proprietate.
„Această prezumție se întemeiază și pe principiul general potrivit căruia orice act sau fapt juridic este licit până la dovada contrarie, impunând, în ceea ce privește averea unei persoane, ca dobândirea ilicită a acesteia să fie dovedită. Așa fiind, prezumția instituită prin textul constituțional de referință nu împiedică cercetarea caracterului ilicit al dobândirii averii. Prin dispozițiile de lege criticate se urmărește însă răsturnarea sarcinii probei privind caracterul licit al averii, prevăzându-se că averea a cărei dobândire nu poate fi justificată se confiscă. Pe cale de consecință, rezultă că averea unei persoane este prezumată ca fiind dobândită ilicit, până la dovada contrarie făcută chiar de titularul ei”, explică Curtea Constituțională.
În legătură cu aceste aspecte, Curtea mai spune că prin decizia 85 din 3 septembrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României 211 din 6septembrie 1996, a statuat că „Securitatea juridică a dreptului de proprietate asupra bunurilor ce alcătuiesc averea unei persoane este însă indisolubil legată de prezumția dobândirii licite a averii”. „De aceea, înlăturarea acestei prezumții are semnificația suprimării unei garanții constituționale a dreptului de proprietate”, notează Curtea.
În cadrul negocierilor pentru aderare, Uniunea Europeană a atras atenția României asupra necesității de a crea un mecanism de verificare a declarațiilor de avere, după cum este consemnat și în documentul de poziție comună al Uniunii pe domeniul justiție și afaceri interne.
O poziție similară a adoptat și Grupul Statelor Anticorupție al Consiliului Europei (GRECO). Una dintre recomandările GRECO, ca urmare a evaluării din 2005, se referea la necesitatea îmbunătățirii mecanismului de verificare a averilor și conflictelor de interese.
Astfel, în perioada mandatului fostului ministru al Justiției, Monica Macovei a fost propusă înființarea ANI.
În iulie 2006, proiectul de lege promovat de următorul ministru al Justiției, Tudor Chiuariu, a fost aprobat de Guvern și înaintat Parlamentului, însă adoptarea legii a fost mult întârziată.
În urma remanierii guvernamentale din aprilie 2007, când Macovei a părăsit portofoliul Justiției, succesorul ei, Chiuariu, a urmărit cu prioritate adoptarea legii, într-o variantă conformă cu recomandările experților europeni privind independența și eficiența de care trebuie să beneficieze un asemenea organism. Legea ANI a fost adoptată de Senat în data de 9 mai, devenind Legea 144/2007.
România a devenit, astfel, prima țară europeană care a creat o instituție specializată în verificarea averilor, conflictelor de interese și respectării regimului incompatibilităților.
Legea ANI prevede, ca pedeapsă complementară deciziei de confiscare a averii ilicite, interdicția dreptului de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică, cu excepția celor elective, pe o perioadă de trei ani.
În cazul conflictului de interese, actele juridice sau administrative încheiate direct sau prin persoane interpuse, cu încălcarea legii, sunt lovite de nulitate absolută; sancțiunile disciplinare pot merge până la eliberarea din funcție, iar persoana care a încălcat obligațiile legale privind conflictul de interese va avea interdicția de a exercita o funcție sau o demnitate publică pe o perioadă de trei ani.
În cazul incompatibilităților, fapta persoanei cu privire la care s-a constatat starea de incompatibilitate, constituie temei pentru eliberarea din funcție.