Topul candidaților cei mai bogați la Parlamentul României este dominat, de departe, de un democrat-liberal și un social-democrat, care prin averile acumulate se plasează în fruntea listei, la mare distanță de colegii lor. La polul opus, „săracii” sunt tot de la cele două partide, mijlocul fiind, în general, ocupat de liberali. Pe locul I în topul bogaților este candidatul PD-L la Camera Deputaților în Colegiul Rădăuți-Vicovu de Sus, Dumitru Mihalescul, proaspăt intrat în topul Capital 500 al celor mai bogați români. Cu o avere declarată de aproape 29 de milioane de euro, Dumitru Mihalescul mai are, conform declarației de avere, 36.500 mp teren intravilan, agricol și forestier în Sucevița și Rădăuți, o casă în Rădăuți, o casă de vacanță la Sucevița și două apartamente în Suceava.
Eugen Bejinariu-45 de ani, burlac și cu o avere de peste un milion de euro Dacă democrat-liberalul are banii în afaceri, social democratul Eugen Bejinariu a investit în bijuterii, colecții de artă, obiecte decorative și mobilier vechi. Deputatul Eugen Bejinariu, candidat la un nou mandat în colegiul Siret, a fost ministru coordonator al Secretariatului General al Guvernului în guvernarea 2000-2004 și premier interimar în decembrie 2004, de la alegerea lui Adrian Năstase în funcția de președinte al Camerei Deputaților și până la instalarea Guvernului condus de Călin Popescu Tăriceanu.
Are o casă de 381 mp în București, obiecte de artă și cult în valoare de 3000 euro, o colecție de artă (tablouri, litografii și gravuri estimate la 75.000 de euro, statuete, bibelouri, vase etc în valoare de 25.000 de euro, mobilier de 28.000 de euro și bijuterii de 9.000 euro. În conturi curente și depozite bancare deputatul are 30.600 dolari, 212.767 euro și 74.963 lei. Mai deține acțiuni la ERSTE Bank, evaluate la 647.580 euro.
Bejinariu are de onorat un contract de leasing de 61.779 euro.
Ca venituri anuale, în bugetul lui Eugen Bejinariu au intrat 48.888 lei din indemnizația de la Camera Deputaților, 40.800 lei din activități independente, 32.400 lei din dividende, 18.241 lei din dobânzi la depozite și conturi curente și 46.716 lei pensia de general în rezervă. Asta înseamnă un total de 187.045 lei, deci 1,87 miliarde lei vechi.
Candidatul PSD Ovidiu Donțu are șase case La capitolul case, cel mai bine stă consilierul local PSD Ovidiu Donțu, candidat pentru Camera Deputaților în colegiul Suceava 1. Director al Camerei de Comerț și Industrie Suceava, Ovidiu Donțu are șase apartamente, cinci în Suceava și unul în Botoșani, este acționar la Donexpert, farmacia Carmina, Apulum și Bucovina Turism. Are credite scadente în 2013 și 2021, de 10.000 de dolari, respectiv 15.000 de euro. Veniturile din salariu la Camera de Comerț și Industrie și din colaborări sunt de 60.000 de lei, la care se adaugă indemnizațiile de la Consiliul Local și AGA, de 6000 și 7800 lei, dividendele de la Donexpert de 12.399 lei și Carmina, de 3500 lei, adică un total de 89.699 lei.
Patru case au senatorul PNL Tiberiu Prodan, candidat în colegiul Rădăuți –Siret pentru un nou mandat și medicul Cristian Irimie, candidat PD-L la Camera Deputaților la Rădăuți.
Senatorul PNL Tiberiu Prodan are 31.668 mp teren agricol neproductiv și 8.600 mp teren agricol în comuna Bistrița, 8.900 mp teren agricol în Siret, 2700 mp teren (curte și casă) din 1999, la Sucevița, un apartament și o casă în Siret, casă în comuna Bistrița și un spațiu comercial la Sucevița. Mai are o Toyota Corola, iar Matiz-ul l-a schimbat cu un VW Polo.
Dacă la începutul mandatului de senator avea în cont 18.000 de euro, în ianuarie 2006 mai avea 4500 euro, iar în decembrie 2007 avea doar 1.500 de euro. Deține acțiuni la BRD și Bermas Suceava, în valoare de 40.000 de lei. Are două împrumuturi bancare, de 800 și 10.000 de euro, primul scadent în acest an, iar cel de-al doilea în 2016.Veniturile provin din indemnizația de senator – 52.998 lei, din veniturile soției și 9000 de lei din activități agricole. A mai încasat dividende de 2000 lei.
Medicul Cristian Irimie, candidat PD-L la Camera Deputaților la Rădăuți, are două apartamente și o casă în Suceava, un apartament în București, trei mașini- un Tico, un Volvo S40 și un Aygo și credite scadente în 2015, de 30.000 de euro și 49.000 de lei. Veniturile provin din salariile sale și ale soției, de 98.000 de lei. Din această vară se adaugă și indemnizația de consilier local.
Doi social-democrați, doi democrat-liberali și un liberal au câte trei case Consilierul local PSD Neculai Bosancu, candidat la Camera Deputaților în colegiul Suceava-Burdujeni, are 7,8 ari teren intravilan în Șcheia, un apartament în Suceava, casă în Pîrteștii de Jos și o casă în construcție în Șcheia. Mai are un VW din 1986, un Cielo din 2002, un împrumut de 10.000 de euro, scadent în 2012 și unul contractat în acest an, scadent în 2018, de 75.000 lei.
Veniturile le realizează din salariul de director la SCCFR, indemnizațiile de consilier local și membru în AGA la ACET, de 33.100 lei și din salariul de director adjunct la ASP al soției, de 43.200 lei.
Titi Petre, fost șef al Oficiului de Cadastru Suceava, candidat PSD în colegiul Rădăuți-Vicov, deține 246.100 mp de teren agricol, forestier și pășune în Suceava, Breaza, Vama, Valea Moldovei și Șcheia. Are o casă în Șcheia, una în Valea Moldovei și un apartament în Iași, două autoturisme, un Tico și un VW, bijuterii de aur în valoare de 36.000 de lei, iar în conturi 130.000 de lei, 35.000 de euro și 35.000 de dolari.
Veniturile le realizează din salariul său și al soției, cumulat 44.000 lei, din pensia lui de 12.000 de lei, din agricultură 10.000 de lei și din expertiză 85.000 de lei.
Fostul prefect și subprefect Orest Onofrei, candidat PD-L la Senat în colegiul Suceava, are 12.547 mp teren în Suceava, Marginea, Cluj și Bicaz Chei, o casă în Suceava, una în Cluj și o casă de vacanță la Bicaz Chei. Are un împrumut de 10.000 de euro până în 2010, iar veniturile le-a obținut din salariul de prefect, de 99.868 de lei, salariul soției, de circa 10.000 de lei, din chirii-9000 de lei și din vânzarea creanțelor la o pensiune în Sucevița, 20.000 de euro.
În colegiul Gura Humorului – Câmpulung Moldovenesc candidează pentru PD-L, la Camera Deputaților, medicul Gabriel Gospodaru. Acesta are 5 ha teren agricol în județul Iași, un apartament în Suceava, unul în București și o casă de vacanță la Mănăstirea Humorului. Mai are un autoturism VW Passat, depozite bancare de 30.000 de euro și 20.000 de lei, iar venituri de 32.000 lei i-au fost aduse de cabinetul său și de cel al soției. La asta se mai adaugă indemnizația de consilier județean.
Liberalul Dan Fîrțescu, candidat la Camera Deputaților în colegiul Fălticeni 2, are 0,65 ari de teren și o casă de locuit în comuna Moara, două apartamente, unul în Suceava și unul în Roman, un autoturism Audi A4, și a obținut venituri salariale anuale de 84.281 de lei.
În terenuri se „bat” Titi Petrea și Petru Carcalete La terenuri, fostul șef al Oficiului de Cadastru și șeful Inspectoratului Școlar, candidat al PD-L la Senat în Rădăuți, Petru Carcalete, sunt umăr la umăr. Petru Carcalete are 203.344 mp teren agricol, intravilan și alte categorii, o casă în Rădăuți, un autoturism Dacia 1310 din 1986, ceasuri de aur în valoare de 15.000 de euro, alte bijuterii în valoare de 25.200 de euro. Salariul și indemnizația de la Inspectoratul Școlar i-au adus 29.234 lei, la care se adaugă salariul soției, de 42.350 lei, 64.000 de lei din activități agricole și 82.000 de euro, avans la vânzarea unui teren.
Suprafețe mai mari au și Gavril Mîrza, Ioan Stan, Cătălin Nechifor de la PSD, Sanda Maria Ardeleanu de la PD-L, liberalii Philip Rozopol și Alexandru Băișanu.
Gavril Mîrza candidează la Senat în Colegiul Fălticeni. Președinte al PSD Suceava, fost președinte al Consiliului Județean Suceava, Gavril Mîrza are circa 5 ha teren agricol și forestier la Cacica și Cajvana, câte o casă în Suceava, Cajvana și Cacica, bijuterii de 7200 de euro și venituri din salariul soției.
Tot la Fălticeni, dar la Camera Deputaților candidează pentru PSD deputatul Ioan Stan și eurodeputatul Cătălin Nechifor. Ioan Stan are 40.455 mp teren agricol și intravilan la Mălini, Suceava, Fălticeni și la Spătărești, casă în Fălticeni, un apartament în București și un spațiu comercial la Spătărești, un autoturism Mercedes din 2002 și un Daewoo din 1995. În cont are 354.873 lei. Veniturile declarate provin din indemnizația de deputat, de 48.888 lei și dividendele de la firmele familiei, de 82.247 lei.
Eurodeputatul Cătălin Nechifor deține 4 ha teren agricol la Ilișești, un apartament în Suceava cumpărat cu credit ipotecar, un autoturism VW Golf din 2002 și o Toyota RAV 4, avariată recent într-un accident rutier, venituri din indemnizația de europarlamentar și salariul soției și câteva zeci de mii de euro în cont.
Prorectorul Universității “Ștefan cel Mare” Suceava, Sanda Maria Ardeleanu, candidează din partea PD-L la Camera Deputaților în colegiul Suceava 1. Ea deține 1200 mp intravilan în Suceava, 24,5 ha teren agricol în județul Botoșani, două case, una de 300 mp și una de 900 mp în Suceava, un autoturism Renault Megane și un Hunday Tucson, obiecte de artă de 15.000 de euro. În ianuarie 2008 a vândut un apartament în București, cu 125.000 de euro. Are două credite din 2007, unul scadent în 2019, de 400.000 lei și unul scadent în 2022, de 100.000 de euro. Veniturile realizate de Sanda Maria Ardeleanu din activități didactice se ridică la 77.828 lei, la care se adaugă cele ale soțului săi, medic, însumând 131.836 lei. La această sumă se mai adaugă 15.000 de lei moldovenești, salariul prof. Sanda Ardeleanu de la universitatea din Chișinău, și câte 630 de lei lunar, în calitate de consilier județean și membru în ATOP.
Omul de afaceri Philip Rozopol candidează pentru PNL la Camera Deputaților în colegiul Gura Humorului-Cîmpulung Moldovenesc. Potrivit declarației prezentată de Philip Rozopol, averea acestuia se rezumă la 29.825 de metri pătrați în satul Băineț, comuna Mușenița, o casă de locuit în Suceava, de 300 mp, și un apartament în București, de 54,51 mp. Candidat în colegiul pentru Camera Deputaților Gura Humorului – Câmpulung Moldovenesc, Rozopol are și două credite, în valoare totală de 35.050 de euro. Philip Rozopol este asociat, ca persoană fizică, la SC Tehno Medica SRL, iar veniturile salariale anuale se ridică la 32.380 de lei.
Singura avere a fostului premier moldovean Mircea Druc-130.000 de euro Dintre candidații fără avere, doar deputatul PSD Mirela Adomnicăi și deputatul PD-L Romică Andreica mai au în spate un mandat de parlamentar.
Mirela Adomnicăi, candidat la un nou mandat în colegiul Suceava, are 250 mp de teren agricol și un apartament în Suceava, iar veniturile au fost realizate din indemnizația de deputat, de 58.200 lei și salariul soțului, de 20.722 lei.
Deputatul Romică Andreica, candidat la un nou mandat în colegiul Fălticeni 1, are un apartament în Fălticeni, un depozit bancar din 2008, de 148.000 lei, două credite contractate în 2007, de 40.000 lei și 41.000 de euro. Veniturile familiei Andreica sunt compuse din indemnizația de parlamentar, de 48.768 lei și din salariul soției, de 7.428 lei.
Deputatul PD-L Dumitru Pardău, candidat în colegiul Vatra Dornei, are 9622 mp teren și două case în Vatra Dornei, două mașini – un ARO 240 fabricat în 1977 și un Volvo fabricat în 2003, bijuterii în valoare de 11.500 euro, iar în conturi și depozite 3482 dolari, 45.600 lei și 10.926 euro. Mai are acțiuni la SC Telescaun Negreni, în valoare de 82.500 lei și credite scadente până în 2031, de 84.606 euro. Veniturile familiei se compun din indemnizația de la Camera Deputaților, de 48.888 lei și din salariul soției, șef centru la APIA, de 58.842 lei.
Deputatul PD-L Eugen Uricec, candidat în colegiul Suceava Vest, are 9000 mp la Dărmănești și în județul Neamț, două apartamente, un autoturism Daewoo și venituri din indemnizația pe care a avut-o ca vicepreședinte la Consiliul Județean, de 37.000 de lei și salariul soției, de 78.000 de lei. Din această vară are indemnizație de deputat.
Deputatul PSD Petru Tărniceru, candidat la Camera Deputaților în colegiul Vatra Dornei deține 684 mp teren intravilan, o casă și o casă de vacanță, toate în Vatra Dornei. Veniturile îi sunt asigurate de indemnizația de deputat, de 54.400 de lei și de cea a soției, consilier, de 12.000 de lei.
Fostul premier moldovean Mircea Druc, fost prim-ministru al Republicii Moldova și candidat în anul 2004 din partea PRM pentru Senat în județul Botoșani, candidează pentru PD-L la Camera Deputaților în colegiul Siret. Nu are decât 110.000 de euro într-un cont deschis în iulie 2008. Veniturile sale sunt reprezentate doar de pensia sa, de 13.632 de lei și cea a soției, de 6000 de lei.
Trei foști primari vor parlamentari În colegiul Vatra Dornei-Gura Humorului candidează din partea PSD pentru Senat Constantin Huțanu, fost primar al municipiului Vatra Dornei. Acesta deține 2,16 ha teren agricol în județul Iași, casă în Vatra Dornei, depozite bancare de 350 de milioane de lei vechi și venituri din indemnizația de consilier local, de 55.162 de lei și salariul de medic al soției, de 52.564 lei.
Fostul primar al municipiului Rădăuți, Mihai Frunză, candidează la alegerile din toamnă pentru un mandat de senator. Frunză are 0,38 ha teren intravilan în județul Botoșani și în comuna Horodnic, 371 mp teren agricol la Rădăuți, un apartament și un spațiu comercial în Rădăuți, o casă de vacanță în județul Botoșani, o Dacia 1410 din 1996 și o Toyota Corola din 2006, cupoane BCR în valoare de 10.000 de euro și un împrumut scadent în 2010, de 10.000 de euro. Veniturile le realizează din indemnizația de consilier local, pensia de 12.000 de lei, salariul soției și 5200 de euro din închirieri.
Fost primar PSD al municipiului Fălticeni Ghiorghi Cornia candidează la Senat din partea PNL. Potrivit declarației de avere acesta are 52,1 hectare de teren, două case de locuit în Fălticeni, în una dintre acestea având și un spațiu comercial; două autoturisme, o Dacia 1300 și o KIA CEED; bijuterii în valoare de 6.500 de euro. Cornia are și două depozite bancare, unul de 33.000 de lei și unul de 19.500 de euro. Veniturile salariale anuale obținute de candidatul PNL din activitatea sa de profesor și de director adjunct de școală au fost de 25.000 de lei, la care se adaugă și venituri de 10.000 de lei din drepturi de autor și din activitatea comisiilor de corectare a tezelor de matematică din care a făcut parte, și de 36.000 de lei din vânzarea de animale.
Aleși locali care vor mai mult În colegiul Rădăuți, pentru Senat candidează din partea PSD secretarul executiv al Organizației Județene Suceava, consilierul județean Corneliu Popovici. Acesta are un apartament, o hală și un garaj în Suceava, o datorie la un cumnat, de 10.000 de euro, făcută în 2008 și scadentă în 2011 și venituri din indemnizația de consilier județean și membru în AGA la Societatea de Drumuri și Poduri, de 13.576 de lei.
Consilierul județean PD-L Ioan Bălan candidează pentru un mandat de deputat în colegiul Suceava Est. Om de afaceri Ioan Bălan are 150 mp în centrul Sucevei, un VW Golf din 2006 și o rulotă din 1994, bijuterii, ceasuri și obiecte de artă de 80.000 de euro și un împrumut la CEC, din 2005 până în 2020, de 70.000 de lei. Este proprietarul firmei Taylan, care îi aduce peste 100.000 de lei pe an.
Un alt consilier județean, Brîndușel Nichitean, este candidat al PNL în colegiul Suceava 2 (Burdujeni). El are trei hectare de teren și o casă de locuit în Mitocul Dragomirnei, 54 de ari de teren în Ipotești, un apartament în Suceava, un autoturism Mercedes achiziționat în anul 2004, precum și depozite bancare în sumă de 6.000 de euro, 2.500 de dolari și 30.000 de lei. Nichitean mai are un credit de 40.000 de euro.
Viceprimarul liberal din Fălticeni, Gheorghe Aldea, care vrea un mandat de deputat în colegiul Fălticeni 1, are 4.800 de metri pătrați teren agricol și o cotă de 3/8 din 856 metri pătrați în intravilanul municipiului Fălticeni; un apartament de 50,8 mp, o casă de locuit de 60 mp primită moștenire, o Dacia Logan, un depozit bancar de 25.000 de lei. Pe lângă acestea, Aldea a acordat un împrumut în nume personal de 59.400 de lei către SC Tapițerie & Mobilă Fălticeni, firmă la care deține peste un milion de acțiuni. El mai are și 20.000 de acțiuni la SIF Moldova. Veniturile salariale anuale obținute de liberal au fost de 24.000 de lei.
Profesorul Aurel Burciu ar da salariul bun de la universitate pe indemnizația de senator Prorectorul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, Aurel Burciu, candidează din partea PNL la un mandat de senator în colegiul Suceava. Universitarul are 2.000 de metri pătrați în intravilanul comunei Mălini, 3.900 de metri pătrați de teren agricol în Șcheia și 600 de metri pătrați în satul Sf. Ilie. La aceste proprietăți se mai adaugă un apartament achiziționat în anul 1991 și o casă în construcție, cu o suprafață de 330 de metri pătrați. La capitolul mașini, Burciu deține o Skoda Fabia, un Chevrolet și un BMW achiziționat în cursul acestui an.
Prorectorul universității sucevene mai are un depozit bancar de 20.000 de lei, unul de 8.300 de euro, precum și 80.000 de acțiuni. Tot din declarația de avere reiese faptul că Burciu a contractat un credit de 90.000 de euro.
Veniturile salariale anuale ale prorectorului Universității „Ștefan cel Mare” sunt de 184.000 de lei.
Liberalul Valică Gorea, șeful Agenției Nucleare, candidează pentru un mandat de senator în colegiul Vatra Dornei – Câmpulung Moldovenesc – Gura Humorului. Potrivit declarației de avere, acesta are 24 de hectare de teren agricol în Bistrița Năsăud, 1810 metri pătrați teren și o casă de locuit în Vatra Dornei, un apartament în Suceava, un autoturism Nissan Primera, un depozit bancar de 5092 euro și două în lei, de 31.114 lei. Gorea are și două împrumuturi, cu o sumă totală de 40.000 de euro. Liberalul sucevean a obținut venituri din salariu, dar și din pensie.
Pentru un mandat de senator de Suceava candidează din partea Alianței PSD+PC avocata Camelia Ignătescu, vicepreședinte al PC. Aceasta deține 1000 mp teren și o casă la Ipotești, un credit de 70.000 de euro până în 2018, venituri din activitatea ei didactică, de 16.800 lei, salariul soțului, de 5280 lei și din cabinetul de avocatură, de 97.000 de lei.
Senator vrea și fostul șef al Inspectoratului Școlar Suceava, Mihai Vitcu. Acesta candidează din partea PD-L în colegiul Fălticeni. Vitcu are 4100 mp teren intravilan în Fălticeni, două spații comerciale care însumează peste 70 de metri pătrați, depozite de 11.900 de euro și 34.300 lei. Realizează venituri din salariul de director de liceu, 30.000 de lei, pensia de 15.600 lei, a soției, și din închirierea spațiilor comerciale- 8000 de euro și 14.400 lei.
Colegul său de partid Sorin Fodoreanu candidează pentru un mandat de senator în colegiul Gura Humorului – Câmpulung Moldovenesc – Vatra Dornei. Sorin Fodoreanu, inginer de aeronave, fost membru al PNȚCD, fost președinte al Agenției Române de Dezvoltare deține 1760 mp teren intravilan și o casă de vacanță în Dîmbovița, un apartament în București, un autoturism Renault Megane din 2001, un credit de 35.000 de euro scadent în 2012. Veniturile familiei provin din salarii, de 13.228 de lei, și din firma la care el și soția sunt asociați, de 69.750 de lei.
Angheluș colecționează de tânăr bijuterii Tânărul liberal Iulian Angheluș candidează la Camera Deputaților pentru PNL în colegiul Siret. Șef al ARR Suceava, Iulian Angheluș are un apartament în Suceava, bijuterii de 20.000 de euro și trei credite cu o valoare totală de 42.000 de euro. Singurele venituri obținute de Angheluș au fost cele salariale și din activități de examinare. Liberalul sucevean mai are 50% din acțiunile firmei Mind Arrow Suceava, unde este asociat cu soția sa.
La un mandat de deputat în colegiul Câmpulung Moldovenesc-Gura Humorului aspiră și social-democratul Neculai Bereanu, un om de afaceri care are doar un apartament în Suceava, 1819 mp teren agricol la Vama și venituri din salariu, de 3640 de lei.
În colegiul Fălticeni Sud candidează la Camera Deputaților, din partea PD-L, omul de afaceri Vasile Dediță. Acesta are din 2008 o casă și 640 mp teren în intravilan la Ipotești, precum și un credit până în 2035, de 140.000 de euro, fără a preciza însă de unde l-a luat. Este acționar la firma Roplast Thermo, de unde are un salariu anual de 30.000 lei, la fel ca și soția sa.
Gheorghe Coroamă candidează la Camera Deputaților în colegiul Rădăuți 2 (Vicov) din partea PNL. Deține 33 de ari de teren în extravilanul comunei Putna, o Dacia Logan, și are venituri salariale anuale de 24.000 de lei. Coroamă are un credit bancar de 50.000 de euro și este acționar unic la firma SV Silvo Star SRL.
Candidatul PNL din colegiul Vatra Dornei pentru Camera Deputaților, Cezar Ioja, are 1000 metri pătrați, o casă de locuit de 200 mp și 50% din acțiunile unei firme. La acestea se mai adaugă doar veniturile salariale.
Liberali care au investit în pictură, cărți și mașini scumpe Fostul prefect al județului, Alexandru Băișanu, candidat din partea PNL pentru un mandat de deputat în colegiul Suceava, are 23.132 de metri pătrați de teren în intravilanul comunei Sucevița, 664 de metri pătrați de teren în municipiul Suceava, o casă de vacanță în Sucevița, o casă de locuit în Suceava achiziționată în urma unei licitații, un autoturism Tico, bijuterii în valoare de peste 25.000 de euro și obiecte de artă, colecții de artă, monede și timbre în valoare de peste 40.000 de euro.
Băișanu mai are un depozit la bancă de 50.000 de euro, dar și un credit de aceeași valoare. Liberalul sucevean a mai acordat un împrumut de 46.000 de euro unei firme sucevene, iar potrivit declarației de avere, în cursul anului trecut a obținut 100.000 de euro din vânzarea unui apartament. Valoarea totală a veniturilor salariale anuale se ridică la suma de 146.295 de lei. Salariile au fost obținute de la Prefectura Suceava, Universitatea Ștefan cel Mare (unde este conferențiar universitar doctor), ATOP și F.N. Humanitas România (activități didactice). Fostul prefect a mai obținut venituri din activități agricole, în sumă de 56.000 de lei.
Liberalul Mircea Irimescu, candidat la Camera Deputaților în colegiul Rădăuți 1, are două case, una în Rădăuți și una în Bilca, 55 de ari de teren aferent acestor locuințe, 1,1 hectare de teren agricol în Bilca și 50 de ari în Costîna. La acestea se adaugă o colecție de pictură contemporană în valoare de 10.000 de euro și o bibliotecă. Veniturile salariale obținute de Irimescu se ridică la 18.000 de lei, și sunt completate de dividendele primite de la firma la care este acționar, în sumă de 25.000 de lei.
Un alt candidat la un mandat de deputat PNL este Dorel Guliciuc, care s-a înscris în cursă în colegiul Suceava 3 (Șcheia). Guliciuc are un hectar de teren și o casă în Ipotești, două autoturisme, un Renault și un BMW X5 (achiziționat în anul 2008), la care se adaugă și un împrumut în bancă de 78.000 de euro. Singura sursă de venit a lui Dorel Guliciuc este salariul.


