Avem tradiție!

Îmi pare rău, dar nu pot aclama șezătoarea electorală televizată lansată de Antena 3 drept model pentru demersul democratic-cetățenesc al momentului electoral 2024. Putea fi, dar în variantă prea apăsat dâmbovițeană, imediat ce scapă din chinga dicționarului democrația noastră își îngăduie înfățișări atât de felurit și de meșteșugit măsluite, încât poți crede că proba esențială a ieșirii în agora, aceea a veridicității, e-un biet mizilic inutil și dăunător: contează mai ales capacitatea de a striga la microfon cât mai țipător și mai peste vorbirea celuilalt binecunoscutele sloganuri aprobate de partid. Cu ce urmă de idee s-a rămas după orele de hărțuială televizată, în afară de aceea că preopinentul este infam, hoț, neșcolit, netuns, antiromân (adică, pro-rus), într-un cuvânt, dușman al poporului? Se putea aștepta la altceva din partea activiștilor de linie secundă decât repetarea conștiincioasă a „tezelor” deja ostenite ale fruntașilor cu poze pe sticlă?
Fără îndoială că au existat și intervenții de menționat barem prin alcătuirea discursului, după cum am văzut și combatanți care habar n-aveau pe ce lume se află (chiar mi-a fost milă de Dinescu!), erau întrebați de una și răspundeau de alta (ca-n povestea castravetelui cotiledonat: asta știu, asta zic), condamnau sârguincioși acuze de nimeni confirmate („o să spună Doamna care-s dovezile!”). Totul pe canavaua unor culpe mărunte, unele prea evident inventate.
Înaintașii noștri din mult invocatul interbelic românesc barem nu se încurcau cu fleacuri: dacă dădeau o lovitură, făceau mâna greblă, mințind cu carul și furând (altă rimă n-am avut) cu vagonul. Păi, de ce s-au luptat s-adune voturi, dacă nu pentru rituala chiverniseală neobrăzată pe seama amărâților invitați la… solidaritate? Prea s-a obișnuit, la noi, ca dregătoria să se însoțească negreșit cu mita, abuzul și hoția. De la nevinovatul plocon „cu iaurt, cu gogoșele”, până la curcanul lui Bârzoi și afacerea Skoda, în România s-a tot furat, când brutal, când cu eleganță – de fiecare dată cu mâna până-n cot. Depășesc oarecum tema rubricii pentru a menționa că, în 1947, Adrian Holman, ambasadorul Marii Britanii la București, trimite guvernului englez o lungă listă cuprinzând caracterizări mai mult sau mai puțin succinte realizate cu cert profesionalism și-n materie de informații, și-n ceea ce privește profilul psihologic ale personalităților politice din România (perioada Conferinței de Pace și a Tratatului de la Paris) demne de interes pentru Foreign Office. Din care aflăm că subsecretarul de stat la Agricultură, C. Agiu (numit de Frontul Plugarilor în 1944) a trebuit demis în secret din pricină că-i fura cu nerușinare tocmai pe bieții țărani pe care urma să-i împroprietărească. Fostul președinte al Frontului Renașterii Naționale, Const. Argetoianu, a trebuit să părăsească scena politică din pricina scandalurilor financiare. Opinia lui Holman: „s-a folosit de orice împrejurare în folosul său.” Bodnăraș taxa la sânge orice eliberare de pașaport și, în general, orice serviciu, cât de mărunt. A. Dobrescu (PNȚ), fost sub-secretar la Agricultură și Domenii, a dat iama prin fondurile ministerului. Despre R. Franasovici, ministru al comunicațiilor și lucrărilor publice, englezii scriu că „este un profitor care a făcut avere din activitatea guvernamentală.” Teohari Georgescu (PCR, ministru de interne) a confiscat, pentru folosință proprie, până și covoarele din casa Veturiei Goga! Gheorghiu-Dej (ministru la comunicații) a primit mită zdravănă de la Malaxa, care, drept răsplată, s-a ales cu un contract de 2.500.000 dolari – sumă, la acea vreme, enormă. Ministrului Aviației, E.M. Ionescu „îi plac afacerile care aduc profit.” Tudor Ionescu, subsecretar de stat la Economie Națională, a obținut „imense profituri personale de pe urma supravegherii industriei petrolului și gazelor naturale”. Aurel Leucuția (PNȚ), ministru al economiei naționale, „și-a folosit poziția pentru tranzacții dubioase, cum de fapt se obișnuiește la români.” Mihai Popovici (PNȚ), ministru când la Interne, când la Finanțe, când la Justiție, „a fost centrul multor tranzacții dubioase, având un enorm profit personal.” Liberalul Râmniceanu, ministru de finanțe în guvernul Sănătescu, este autorul unei emisiuni de monezi din aur… în folos propriu. Mihai Sadoveanu (PCR, președinte al Camerei Deputaților) „toată viața a urmărit avantaje financiare.” Ministrul de război Const. Vasiliu Rășcanu „e implicat în diverse afaceri și, în timpul războiului cu Rusia, a organizat o intensă piață neagră.”
Cât s-a putut, presa a semnalat și atunci, cu rezultate mai degrabă incerte. Da-i clar: tradiție avem!