M-am întâlnit săptămâna trecută, într-o dimineață, cu Viorel Nuțu, care era foarte afectat deoarece, în seara precedentă, echipa suceveană de handbal pierduse, la limită, în fața Stelei. Ca o paranteză, Viorel Nuțu, patronul firmei General Construct, este cel care a adunat mai mulți oameni de afaceri în jurul echipei de handbal, asigurând o finanțare decentă și făcând uitate momentele penibile de acum câțiva ani, când jucătorii nu aveau bani nici de adidași. Văzându-l, cum spuneam, afectat de înfrângere, i-am spus lui Viorel Nuțu că anul trecut eram bucuroși dacă pierdeam la mai puțin de 5 goluri în fața Stelei. „Da, dar…” Și, probabil, așa ar răspunde orice suporter al echipei de handbal. „Dar…” Pentru că nu prea mai știi ce să pui în locul punctelor se suspensie. Nu s-au făcut achiziții fantastice la echipă, nu s-au adus 4 – 5 jucători de mare valoare, nu s-au încheiat contracte noi, de zeci de mii de euro, cu jucătorii, astfel încât să poți spune că sunt mult mai motivați ca anul trecut. A venit doar un portar foarte bun, Pralea. Și a mai venit, în vară, un jucător: Bibirig. E adevărat, un jucător de mare valoare, cu o vastă experiență. E suficient să amintim că a jucat 10 ani în naționala Românei (vreo 5 ani fiind și căpitan de echipă) și a ajuns în Liga Campionilor cu Fibrex Săvinești și Dinamo București. Dar, totuși, Bibirig este la finalul carierei. Are 37 de ani și, evident, nu mai poate evolua ca în zilele sale de glorie. Iar cu un portar, oricât de bun are fi el, și cu o fostă glorie a handbalului românesc nu poți metamorfoza o echipă. Nu pot, doar doi jucători, să facă dintr-o echipă care se lupta pentru evitarea retrogradării una care să se bată, de la egal la egal, cu marile forțe ale handbalului românesc. Handbalul este un joc de echipă și dacă nu ai un „7” omogen, plus rezerve pe măsură, degeaba ai un mare jucător în lot. Și totuși… În această vară, la puțin timp după venirea lui Bibirig la Suceava, m-am întâlnit cu antrenorul echipei, profesorul Petru Ghervan. Firesc, l-am întrebat despre Bibirig. Foarte încântat, mi-a povestit cum „trage” la antrenamente și cum ceilalți jucători, mult mai tineri, se văd nevoiți, măcar de rușine, să-i urmeze exemplul. Avea, Petru Ghervan, o satisfacție deosebită atunci când îmi povestea aceste lucruri. Privea peste umărul meu (nici nu-i era greu, la înălțimea lui) undeva departe, cu acea satisfacție ce-mi părea atunci puțin exagerată. La experiența lui de dascăl și om, Petru Ghervan știa însă ce știa. Știa că e extrem de greu să schimbi mentalități, oricât de bun antrenor ai fi și oricât de meșteșugite ar fi vorbele tale. Știa că la sfaturile și impulsurile date până atunci de el mai trebuia ceva. Mai trebuia un „bătrân” cu nume, care să-și mobilizeze și din teren colegii ce i-ar putea fi chiar copii. Un „bătrân” căruia ți-e rușine să-i spui „nu mai pot”, când vezi că el e în stare să alerge până cade lat pe teren. Un „bătrân” pe care chiar îl crezi atunci când, intrând pe teren, îți spune „hai să-i batem pe dinamoviști”. Un „bătrân” de la care te molipsești de bucuria de a juca handbal, indiferent că o faci în Liga Campionilor sau unde se agață harta în cui. Iar acest „bătrân” se numește, evident, Leonard Bibirig.
După eliminarea din Cupa UEFA, Copos invoca mentalitatea nemților în comparație cu cea a românilor. Dacă e să comparăm echipa suceveană de handbal de acum cu cea de anul trecut, putem spune (fără a minimaliza aportul celor doi nou-veniți) că s-a schimbat doar mentalitatea. N-o fi având băieții noștri o mentalitate nemțească, dar, cu siguranță, au mentalitatea lui Bibirig. Mentalitatea celui care, la finalul meciului cu Steaua, se certa cu arbitrii pentru încă 2 – 3 secunde în plus. Ce mare lucru, am putea spune. Ce mi-s două secunde de joc (câte au mai lăsat arbitrii în acel meci), ce mi-s cinci? Răspunsul: diferența de mentalitate și de încredere în tine.
Bibirig a schimbat mentalitatea și poate, implicit, și destinul unor tineri. Ce va fi mai încolo, depinde de acum doar de ei. Pentru Suceava, Bibirig e un mare câștig. Nu am spus pentru handbalul sucevean, ci pentru Suceava. Pentru că, Bibirig ne-a arătat că se poate. Dincolo de exemplul lui, bine ar fi dacă am avea mai mulți „Bibirig” în Suceava, în toate domeniile de activitate, de la învățământ și până la politică.
