Avem mare nevoie de duhovnic

Odată cu începerea Triodului, cea mai frumoasă și intensă perioadă liturgică a anului bisericesc, noțiunile de „post“, „pocăință“, „spovedanie“, „duhovnic“ se întâlnesc tot mai des.
Cu toate acestea, există unii care, întrebați dacă se spovedesc la vreun preot, afirmă: „La ce-mi folosește mie duhovnicul? De ce mi-ar trebui un îndrumător duhovnicesc? Eu Îi mărturisesc lui Dumnezeu tot ce am pe suflet! De aceea consider inutilă spovedania și implicit duhovnicul. Oare Dumnezeu nu aude ce-I spun eu în fața icoanei sau în biserică? De ce-ar fi nevoie de o terță persoană care să-I repete ceea ce I-aș putea dezvălui direct?“ Sunt raționamente înșelătoare, cărora le cad pradă mulți semeni. Așadar, care este rolul duhovnicului în viața noastră?
Omul să nu deznădăjduiască din pricina neputinței lui
O privire succintă peste dumnezeiasca Scriptură ne va lămuri că Mântuitorul Hristos a instituit Sfânta Taină a Spovedaniei prin faptul că El Însuși a săvârșit-o întâi în timpul activității Sale pământești asupra multor oameni ce-și arătau credința în El cerându-I ajutorul, mărturisindu-și păcatele, primind apoi de la Duhovnicul desăvârșit dezlegarea lor, odată cu îndemnul de îndreptare a vieții. După terminarea misiunii Sale în lume, când s-a apropiat vremea Înălțării la cer, a dat Sfinților Apostoli puterea de a asculta mărturisirea păcatelor semenilor și de a le acorda iertarea.
Darul acesta este de fapt puterea Lui Însuși lucrând în ei: „luați Duh Sfânt; cărora veți ierta păcatele, le vor fi iertate și cărora le veți ține, ținute vor fi“ (Ioan 20, 22-23). Ca urmare firească a lucrării Sale mântuitoare împlinite, prin cuvintele adresate discipolilor, iar prin ei în mod direct tuturor urmașilor acestora, episcopi și preoți, Mântuitorul Hristos le-a dăruit o putere nemărginită, învestindu-i cu prerogativa de a deschide și pătrunde în sufletele celor ce-și clădesc sfințenia prin pocăință. Spun dumnezeieștii Părinți că Domnul a instituit Taina Mărturisirii sau a Spovedaniei pentru ca omul să nu deznădăjduiască din pricina neputinței lui, ci să caute sprijin în afară, la Dumnezeu, la preot, căci cel izolat de păcat nu-și poate găsi ajutor în sine, în ființa sa neliniștită și bolnavă, ci numai în afară, în altă persoană. Dar să nu omitem esențialul: nu duhovnicul iartă, dezleagă păcatele, ci Însuși Hristos, prin graiul și mâna preotului. Părintele oficiant al sfântului sacrament spune într-o rugăciune din rânduiala slujbei: „iată, fiule, fiică duhovnicească, Hristos stă de față nevăzut, primind a ta mărturisire cea cu umilință… iar eu sunt doar un martor ca să mărturisesc înaintea Lui toate câte vei spune“.
Trecând peste aspectul doctrinar al Tainei Sfintei Spovedanii, nevoia unui îndrumător duhovnicesc se justifică și prin faptul că nu ne cunoaștem niciodată cu adevărat pe noi înșine, așa după cum afirma părintele Dumitru Stăniloae: „prin altul mă cunosc nu numai ca ceea ce sunt, ci și ca ceea ce pot să fiu și trebuie să fiu. Și mă cunosc ca atare când mă mărturisesc“. Ne vine greu, dar trebuie să recunoaștem că puțini dintre noi au capacitatea să se judece conștiincios, imparțial, fără a-și oferi eventuale circumstanțe atenuante pentru păcatele săvârșite. După mărturia Sfântului Vasile cel Mare, lucrul cel mai greu dintre toate pare a fi cunoașterea propriei ființe în toată complexitatea ei. Or, tocmai prezența unui duhovnic în viața noastră ne permite să ne vedem ființa neajutată de posibilele încercări de cosmetizare, căci, dacă eu nu mă cunosc pe mine decât prin celălalt, atunci cu atât mai mult voi izbuti a mă descoperi total prin intermediul preotului duhovnic în care sălășluiește Hristos prin Duhul Sfânt.
Toți avem nevoie de o călăuză iscusită
Peste toate acestea, un verset din dumnezeiasca Scriptură zice: „Doamne, învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu“ (Psalmul 142). Se pune întrebarea: cum aflăm voia lui Dumnezeu? Cum ne dăm seama dacă un lucru Îi place sau nu?
În timpurile biblice au trăit oameni care primeau mesaje de la Cel Atotputernic prin mijlocirea unei inspirații directe. Contemporanii vieții pământești a Fiului lui Dumnezeu au auzit pe Însuși Cuvântul vorbind. Apoi, au fost Sfinții Părinți insuflați și inspirați de Duhul Sfânt. Bunăoară, Sfântul Simeon Noul Teolog recunoștea existența unor persoane învățate direct de Dumnezeu: „cei mai de seamă părinți au avut drept învățător nu un om, ci pe Dumnezeu și conștiința lor, și s-au făcut luminătorii lumii“.
Astăzi, acest mod de a înțelege nemijlocit voia lui Dumnezeu se întâlnește mult mai rar. Însă, orice om dornic de mântuire trebuie să știe dacă direcția sa de mers îl conduce într-adevăr către Dumnezeu, să învețe cum să se ferească de primejdiile ori cursele ce-l înconjoară, să cunoască în fiecare moment ce să facă spre a împlini voia Cerescului Tată. Desigur, Sfânta Scriptură ne oferă nemijlocit această posibilitate. Dar ce face un începător într-ale duhovniciei, deoarece capacitatea sa de a reflecta și înțelege limpede cuvântul Domnului încă poate fi viciată de lipsa unei vieți spirituale autentice. De aceea, pe lângă dumnezeiasca Scriptură și scrierile Sfinților Părinți, toți avem nevoie de o călăuză iscusită, de duhovnic, care, înzestrat cu acest dar, să suplinească lipsa de plenitudine a discernământului duhovnicesc celor ce dorim să ne spovedim. Necesitatea unui duhovnic care să aducă lămuriri în privința voii lui Dumnezeu este cu atât mai mare cu cât voia proprie a omului captiv încă în mrejele păcatului se împotrivește voii lui Dumnezeu, căci, după avva Pimen, „voia omului este un zid de aramă între el și Dumnezeu și o piatră de poticnire“.
Avem mare nevoie de duhovnic căci prin el îl găsim pe Hristos
Deci cum vom înțelege voia lui Dumnezeu ori cum o vom căuta, de vreme ce păcatul, înșelându-ne, ne îndeamnă să ne încredem în noi înșine, ghidându-ne după voia noastră de multe ori pervertită? Tocmai din această perspectivă, prezența duhovnicului în viața credinciosului are taman menirea de a-i arăta voia lui Dumnezeu, starea lui în raport cu aceasta, precum și calea, mijloacele de a ajunge la comuniunea, prin iubire și smerenie, cu Dumnezeu. Duhovnicul, prin Taina Spovedaniei, aduce în sufletul creștinului liniștea, luminarea, mulțumirea și bucuria reîntâlnirii cu Dumnezeu.
Așadar, avem mare nevoie de duhovnic căci prin el îl găsim pe Hristos. Nu există nici un moment când cineva, în orice stare s-ar găsi, să se poată lipsi de un povățuitor duhovnicesc, deoarece Cartea Sfântă glăsuiește: „cei care n-au cârmuitor cad ca frunzele“ (Pilde 11, 14).
(arhim. Mihail DANILIUC, sursa: Ziarul Lumina)