După calificarea în semifinale (lejeră, așa cum am convenit), Mourinho nu și-a estimat șansele la câștigarea Ligii Campionilor ca un bookmaker, ci le-a calculat ca în problemele cu bilele din urnă. Adică n-a comunicat nimic, fiindcă treaba cu “șansele fiecăruia sunt identice” e o mare frecție. Mai ales după eliminarea lui Manchester, acel 25%mai capătă oarece procente parioristice în plus. Previzibil, lumea va spune despre dubla Inter-Barcelona că reprezintă adevărata finală. Dacă însă, dincolo, Lyon va trece de Bayern, ceea ce prevăd a se întâmpla, favorita din finală nu va avea deloc viață ușoară cu francezii. Aceștia știu să îndure, a se vedea prima repriză cu Real Madrid, pentru ca apoi să-și revină din pumni și să-și arate colții. Nu numai pentru reclamă la pastă de dinți, ci și pentru a mușca! Nu sunt de neglijat nici energia, excitarea, degajate de formidabila oportunitate. Ceva în genul Steaua ’86, când jucătorii au dat 200%.
Revenind la clou-ul Inter-Barcelona, îl aștept cu prea multă nerăbdare pentru a-mi permite să țin cu cineva sau să fac pronosticuri. Mă voi bucura pentru oricine va învinge, dacă o va face pe merit, deci nu prin vreo șansă porcească sau gafă de arbitraj (dacă vor exista, vor fi vremelnice, căci marea decontare se va face în finală!). Am o oarecare nemulțumire că această ciocnire nu se face cu trofeul pe masă, lucru pentru care UEFA deține o parte mare din vină prin stupizenia traseelor prestabilite. Criteriul geografic încetează firesc în sferturi, dar cel al fostelor colege de grupă încetează în semifinală! Oare de ce?! Dacă două echipe calificate din aceeași grupă merg șnur în continuare, logic ar fi să se mai intersecteze doar în finală. Presupunând că s-ar fi calificat Bordeaux în dauna lui Lyon, am fi avut două semifinale cu déjà vu, pentru că și bordelezii avuseseră deja prilejul să se vadă la față cu bavarezii. De două ori! Se ciobește astfel din farmecul competiției, pentru că ideal este să treci prin cât mai multe stații până la destinația finală. Rezon?
