Magistrala II de agent termic, din zona Pieței Mari până în zona Maraton, a plesnit, ieri, din nou, la numai câteva ore după ce a fost cârpită.
Dacă avaria care s-a petrecut miercuri, în jurul prânzului, a fost remediată și oamenii au primit căldură în case puțin după miezul nopții, ieri dimineață conducta s-a spart din nou. De data aceasta a fost necesară și intervenția mașinii de pompieri de la Termica pentru a scoate apa din canal și a-l face accesibil pentru muncitori.
Conform directorului societății de termoficare Termica SA, Constantin Plăcintă, noua fisură a apărut la circa 10 metri distanță de cea precedentă. Plăcintă a afirmat că joi, până seara, echipele sale de intervenție vor remedia defecțiunea, dar asta nu înseamnă că nu se va produce alta în cel mai scurt timp. El a precizat că întreaga conductă, din zona Pieței Mari până la Maraton, trebuie înlocuită și că aceasta face parte din cei 5,8 km de rețea care ar fi trebuit reabilitată prin proiectul “Suceava – Utilități și mediu la standarde europene”. “Conducta este foarte subțire, nu mai ai ce repara”, a arătat Plăcintă.
Pe lângă disconfortul pe care îl produce celor din locuințele racordate la Magistrala II, Termica înregistrează și pierderi mari deoarece în astfel de situații se golește foarte multă apă caldă din conducte, pentru intervenții, or acestea trebuie plătite de cineva.






