Efectele furtunii

Avarii la rețele electrice și curți inundate, după ploile de joi noaptea

În comuna Slatina au fost inundate 10 curți
În comuna Slatina au fost inundate 10 curți

Ploile abundente din noaptea de joi spre vineri și din cursul zilei de ieri au provocat avarii la rețele electrice și inundarea mai multor curți, pe raza județului Suceava. Firma Delgaz Grid a informat Prefectura Suceava că, urmare a unor avarii produse la rețele de distribuție a energiei electrice din cauza fenomenelor meteorologice, ieri, la ora 10.00, în județ mai erau parțial afectate localitățile Straja și Poiana Stampei, cu 13 posturi de transformare nealimentate și 163 de consumatori rămași fără curent electric.
Delgaz a precizat că la fața locului se aflau 16 echipe de intervenție ale companiei, care lucrau la cele două linii electrice parțial nealimentate cu energie electrică.
Potrivit informațiilor transmise de Delgaz Grid, ploile torențiale și vântul puternic au provocat avarii la 194 de puncte de transformare, fiind afectați 14.563 de consumatori din mai multe localități ale județului Suceava.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava a transmis că joi, în comuna Slatina, au fost inundate 10 curți, nouă beciuri și două anexe, iar la Mușenița două anexe au ars ca urmare a descărcărilor electrice.
Județul Suceava s-a aflat sub avertizare cod portocaliu de precipitații în intervalul 28 iunie, ora 19.50 – 28 iunie, ora 21.00, și cod portocaliu hidrologic, pe râurile Suceava, Moldova, Bistrița și afluenți, de ieri, la ora 16.00, până astăzi, 30 iunie, ora 18.00.

Recomandări