Mii de suceveni care locuiesc în zona centrală a Sucevei au rămas fără apă rece în ultimele zile, ca urmare a unor avarii de proporții, care au făcut ca străzile să fie spălate de cantități impresionante de apă, în vreme ce la robinete nu curgea nici măcar o picătură.
Dacă în dimineața zilei de miercuri, torentele de apă se revărsau din plin pe strada Samuil Isopescul, joi dimineață povestea s-a repetat pe strada Mitropoliei, adică tot în aceeași zonă.
Eforturile echipelor ACET de a repara avaria de pe Mitropoliei au fost zădărnicite de o avarie și mai mare, apărută pe conducta principală care alimentează întreaga zonă, pe strada Alexandru cel Bun, în zona Centrului Militar.
Acolo, orice intervenție este dificilă din cauza adâncimii foarte mare la care trebuie efectuate săpăturile, de aproximativ trei metri, orice intervenție în zonă însemnând automat spargerea asfaltului și blocarea circulației pe strada respectivă.
Rămași din nou fără apă rece, pentru mai mult de 12 ore, pentru că avaria a apărut în jurul ore 11.00, iar remedierea acesteia se anunța a fi finalizată abia după miezul nopții, locuitorii din zonă nu înțeleg de ce trebuie atât de des să se confrunte cu acest disconfort, în condițiile în care în vară, în același loc, s-a lucrat aproape trei zile, circulația rutieră fiind blocată pentru a fi înlocuită o porțiune din conducta-problemă.