„Specialiștii” ăștia, pe care posturile de televiziuni ni-i tot împing generos în fața ochilor, sunt cu toții de fapt numai și numai caracudă. Au coeficientul de inteligență mare și gros cât organul sexual al muștei de oțet. Pregătirea lor profesională nici lăutărie nu se poate numi, că sunt atâția lăutari de mare talent.
Dan Diaconescu și Buze Frumoase Gâdea. Mircea Badea și doamna de etnie romă Șandru… Zi-le pe nume și trage cu putere apa de lanț, să coboare tot șomoiogul de vedete pe conductă.
S-au tot luat de viața lui Iohannis, imputându-i că nu are debitul verbal cuvenit, că mai mult tace decât dă din gură. Dacă acești „specialiști” ar fi deschis un manual de „Analiză tranzacțională”, ar fi văzut că se scrie clar acolo, despre cuvintele rostite, că au o pondere de doar șapte până la zece la sută în convingerea interumană. Restul procesului de convingere vine din limbajul trupului și din tonul vocii, din pauzele din vorbire, din dresul vocii, chiar și din semnificațiile subtile ale tusei. Și-apoi, ce impresie ar produce la întâlnirile oficiale un președinte care dă din gură ca o cață?
Victoria lui Iohannis e de fapt victoria cumpătării asupra pălăvrăgelii. A farmecului asupra urâțeniei. A zâmbetului asupra maxilarelor încleștate de-ți trebuie un patent să le desfaci. A elegantului contra șleampătului. A gentlemanului asupra mitocanului. A europeanului contra giuleșteanului. A viitorului împotriva trecutului. A asfaltului împotriva glodului.
Rezultatul votului a demonstrat că doar locuitorii din județe înapoiate ca Botoșani sau Dolj nu au înțeles cele de mai sus. Nici nu era de așteptat să înțeleagă.
Lui Iohannis i s-a reproșat și că nu are copii în gestiune, ca Mădălin Voicu ori ca distinsa Gaby Firea. Cu-atât mai bine pentru noi: înseamnă că nu există nici cel mai mic risc să-și trimită fiica ori fiul la Bruxelles, asemenea antecesorului său pe scaunul prezidențial.
Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare.
