Participarea României la Sistemul American de apărare antirachetă are avantaje atât din punct de vedere politic cât și tehnic, fiind asigurată apărarea întregului teritoriu al țării, iar sistemul ce va fi amplasat în județul Olt nu are influențe negative asupra oamenilor și mediului.
Prezentăm principalele elemente politice și tehnice legate de participarea la acest sistem, pe baza unor materiale de presă ale MAE și a unor documente publice ale SUA.
I.Aspectele politice
La 4 februarie 2010, Consiliul Suprem de Apărare a Țării a luat decizia de a da curs invitației făcute de către președintele Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, privind implicarea României în dezvoltarea sistemului american de apărare antirachetă în Europa.
Decizia Consiliului Suprem de Apărare a Țării privind implicarea României în sistemul american de abordare, adaptivă în etape, a apărării antirachetă în Europa, este în deplin acord cu ceea ce s-a stabilit la nivelul NATO, fiind înscrisă, deocamdată, în registrul bilateral al cooperării cu Statele Unite. În perspectivă, proiectul bilateral cu SUA, așa cum este conceput, va reprezenta o contribuție esențială la programul NATO de apărare antirachetă.
De altfel, oficialii de la București au anunțat în repetate rânduri că România va continua să sprijine eforturile vizând dezvoltarea unui sistem NATO de apărare antirachetă, care să se bazeze pe elementele principiale decise la Summit-ul de la București (aprilie 2008) și reiterate la Strasbourg-Kehl (aprilie 2009) și Lisabona (noiembrie 2010), respectiv indivizibilitatea securității Alianței, solidaritatea colectivă și acoperirea integrală a teritoriului Aliat.
Poziția oficială a României este aceea că noua abordare a Statelor Unite în domeniul apărării antirachetă, adaptivă în etape, scoate în evidență și rolul esențial al NATO în apărarea antirachetă a teritoriului aliat.
Această abordare va impulsiona preocupările NATO în domeniul apărării antirachetă, pe baza principiilor indivizibilității securității Aliate și solidarității colective.
Ministerul de Externe consideră că, în perspectivă, proiectul bilateral cu SUA, așa cum este conceput, va reprezenta o contribuție esențială la programul NATO de apărare antirachetă.
Varianta inițială a proiectului de apărare antirachetă, recomandată de secretarul Apărării, Robert Gates, fostului președinte George W. Bush la 27 decembrie 2006, avea în vedere crearea unui sistem antirachetă în Europa, care ar avea ca bază înaintată un radar amplasat în Cehia și zece interceptoare terestre în Polonia.
Planul a fost schimbat la 17 septembrie 2009, președintele SUA a anunțat decizia de a dezvolta sistemul american de apărare antirachetă în Europa într-o abordare nouă, adaptivă în etape, care să protejeze mai bine forțele desfășurate în Europa și în teatrele de operații, atât americane, cât și ale aliaților, precum și teritoriul SUA și al aliaților lor.
Această abordare prezintă o serie de avantaje clare față de planul administrației americane anterioare.
Principalul avantaj pentru România îl constituie faptul că acoperă integral teritoriul țării și, în final, al tuturor statelor aliate. Varianta inițială a lui George W.Bush nu asigura protecție anti-rachetă decât pentru o porțiune redusă de teritoriu, în nord-vestul României.
În al doilea rând, crește capacitatea de a apăra Europa, în condițiile în care amenințările reprezentate de rachetele cu rază scurtă sau medie de acțiune sunt în creștere și răspunde astfel amenințărilor actuale.
Este o abordare care permite încorporarea, rapid și mai ușor, a noi tehnologii, lucru important în condițiile în care Statele Unite alocă sume generoase dezvoltării tehnice în acest domeniu. Totodată, operaționalizarea sistemului se va realiza cu șase sau șapte ani mai devreme decât potrivit planului precedent.
Un alt aspect important din punct de vedere politic este decizia NATO adoptată la Summitul de la Lisabona din noiembrie 2010 prin care s-a consfințit dezvoltarea de sisteme de apărare antirachetă cu scopul protejării populației din statele europene member ale Alianței, împotriva amenințării balistice aflată în creștere.
NATO a decis extinderea actualelor capabilități antirachetă iar statele Aliate au salutat la summitul din noiembrie EPAA, catalogând-o contribuție națională a SUA la apărarea antirachetă a NATO.
Un alt element politic important îl constituie acordul Rusiei exprimat la Consiliul NATO-Rusia desfășurat în marja Summitului de la Lisabona de a explora împreună oportunitățile de cooperare în domeniul antirachetă. Discuții au loc atât cu NATO cât și bilateral, cu SUA, în vederea cooptării Rusiei în acest proiect.
II. Aspectele tehnice ale prezenței americane la Deveșelu
Potrivit unor documente americane, referitoare la sistemul care va fi amplasat în județul Olt, SUA și România au selectat împreună în cadrul negocierilor locația de la Deveșelu, ca fiind potrivită pentru amplasarea sistemului de apărare antirachetă American care implică interceptoare de tip SM-3, cunoscute și sub numele de „Aegis Ashore System”.
În această locație va fi amplasat un radar de ghidare a interceptoarelor (radar deckhouse) și module conținând interceptoare SM-3.
Sistemul Aegis nu influențează oamenii care muncesc sau trăiesc în zonă, Statele Unite spunând că au făcut cu succes teste – Aegis Radar Test – la Moorestown, New Jersey, timp de peste 30 de ani, iar efectele pentru populație sau mediu au fost inexistente.
Spațiul ocupat de sistemul antirachetă va fi de aproximativ 175 de hectare la baza de la Deveșelu, urmând să fie de asemenea aduși în acea locație 200 de militari, dar și civili angajați în sistemul guvernamental și „support contractors”.
Potrivit acelorași documente, potențialele resturi rămase în urma unei interceptări nu constituie nici ele un pericol.
Interceptoarele SM-3 nu au încărcătură nucleară ci lovesc ținta folosind energie cinetică. „Riscul de a produce pagube sau victime prin resturile rezultate în urma unei interceptări sunt mici și reprezintă o mică amenințare la adresa populației. Altenativa – respective a permite unei rachete să-și atingă ținta – ar avea consecințe mult mai grave”, se mai arată în documentele citate.