Înainte de termen

Avansări în grad de Ziua Națională a României

Recunoaștere a meritelor. Mai multe persoane care lucrează în structurile militare sau în instituții aparținând Ministerului Administrației și Internelor au fost avansate în grad cu ocazia Zilei Naționale a României. Cele mai mult avansări în grad înaintea expirării stagiului minim prevăzut de regulamentele interne au avut loc la Inspectoratul Județean de Poliție Suceava. Începând de astăzi, 6 ofițeri și 10 agenți vor avea grade superioare ca urmare a meritelor deosebite în activitate. Și la Inspectoratul de Jandarmi Județean Suceava au avut loc avansări, pentru rezultate bune și foarte bune în activitate fiind ridicați în grad un ofițer și 4 subofițeri. Prin Ordin al ministrului Administrației și Internelor au fost răsplătiți cu avansare în grad doi ofițeri de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava. De asemenea, 4 subofițeri de la aceeași instituție au fost avansați înainte de termen prin Ordin al inspectorului general al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

Recomandări

Prefectul Andronachi a avut o întâlnire de lucru cu specialiști din armatele din România și SUA în cooperare civilă și militară

Traian Andronachi a avut o întâlnire de lucru cu specialiști din Armatele din România și SUA în cooperare civilă și militară

Ziua Națională a României va fi marcată la Suceava printr-o paradă militară și o expoziție de tehnică aparținând structurilor MAI

Drept la replică la materialul „O profesoară a trimis 50 de petiții către Inspectoratul Școlar în doar o lună. A trimis alte 40 către Ministerul Educației”

Deputata AUR Veronica Grosu îi cere premierului Bolojan să ia măsuri urgente pentru reducerea datoriei externe a României

Deputata AUR Veronica Grosu îi cere premierului Bolojan să ia măsuri urgente pentru reducerea datorii externe a României