Fermierii care lucrează peste zece hectare pot obține un avans de 75% din valoarea subvenției UE, prin credite preferențiale de la anumite bănci, în condițiile în care subvenția ajunge la agricultori după începerea lucrărilor de primăvară.
Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA) estimează că va începe plata subvenției UE pe suprafață în această săptămână, procesul urmând să fie finalizat până la finele lui mai. Agricultorii au însă nevoie de bani cât mai curând, pentru realizarea culturilor de primăvară, care nu poate fi amânată până în luna mai.
„Pentru a asigura finanțarea lucrărilor din campania agricolă de primăvară, în condițiile în care o parte din plăți se vor efectua în lunile aprilie și mai, APIA a inițiat perfectarea unui instrument de creditare a fermierilor în colaborare cu Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR) și o serie de bănci private și de stat. De acest credit vor beneficia în principal fermierii care dețin suprafețe de teren mai mari de zece hectare”, se arată într-un comunicat APIA.
Instrumentul financiar bazat pe cesiunea de creanțe dă posibilitatea fermierilor să obțină credite pentru finanțarea lucrărilor agricole în condiții preferențiale, în valoare de 75% din suma estimată a fi primită din fonduri europene, pe baza unei adeverințe eliberate de APIA. FGCR va garanta 50% din creditele solicitat de fermieri.
Condiții preferențiale înseamnă, de exemplu, dobânzi reduse. APIA a lansat o propunere băncilor, pe 7 martie, iar instituțiile de credit care s-au arătat interesate sunt CEC, Alpha Bank și BRD.
O convenție între cele trei bănci, Fondul de Garantare a Creditului Rural și APIA va fi semnată în această săptămână.