Avancronica partidei Rusia – Spania din cadrul semifinalelor Campionatului European, care se va disputa joi, de la ora 21.45, pe stadionul Ernst Happel din Viena.
Selecționerul Rusiei, olandezul Guus Hiddink, a declarat că este greu de dat un pronostic în privința învingătorului din semifinala cu Spania, chiar dacă cele două formații s-au întâlnit și în grupe, ibericii impunându-se cu scorul de 4-1. „În meciul cu Spania nu am jucat deloc bine, iar primul gol primit a făcut diferența, spaniolii putând juca pe contre. Noi am încercat să atacăm, dar la prima minge pierdută, ei plecau rapid pe contraatac. Sper ca în semifinală lucrurile să meargă mai bine pentru noi. Spania este totuși favorită, pentru că are jucători mai experimentați decât echipa mea”, a menționat Hiddink.
Mijlocașul spaniol Xavi Hernandez a precizat că își dorește să câștige titlul european: „Am făcut istorie până acum, dar nu ne vom opri aici. Vrem să cucerim titul european. Nu vom abandona de la filozofia noastră de joc în meciul cu Rusia. Vom juca un fotbal ofensiv, iar posesia va fi cheia. Am crezut mereu în stilul nostru. Avem încredere în antrenor”.
Rusia – Spania, joi, ora 21.45, stadionul Ernst Happel (Viena)
Echipe probabile:
Rusia: Akinfeev – Aniukov, Ignașevici, A.Berezuțki, Zhirkov – Semak, Zirianov, Semșov, Saneko – Arșavin, Pavliuchenko.
Antrenor Guus Hiddink.
Spania: Casillas – Sergio Ramos, Marchena, Puyol, Capdevila – Iniesta, Senna, Cesc Fabregas, Silva – Villa, Torres.
Antrenor: Luis Aragones.
Arbitri: Frank De Bleeckere – Peter Hermans, Alex Verstraeten (toți din Belgia)
Al patrulea oficial: Kyros Vassaras (Grecia)
Rezervă arbitru-asistent: Dimitris Saraidaris (Grecia)
Observator: Bo Karlsson (Suedia).
Palmaresul meciurilor directe dintre Rusia și Spania*
* Au fost luate în calcul și partidele jucate înainte de divizarea Uniunii Sovietice.
General: 9 1 3 5
Acasă: 1 1 0 0
Deplasare: 6 0 3 3
Neutru: 2 0 0 2
Meciuri oficiale: 5 1 1 3
La turneul final al CE: 3 0 0 3
Primul meci: Spania – URSS 2-1, la 21 iunie 1964, la Madrid
Cea mai categorică victorie în fața Spaniei: 2-1, la 30 mai 1970, la Moscova
Cea mai categorică înfrângere în fața Spaniei: 1-4, la 10 iunie 2008, Innsbruck, într-un meci contând pentru grupa D a turneul final al CE
Cele mai multe goluri marcate într-un meci direct: Spania – Rusia 4-1, la 10 iunie 2008, la Innsbruck
Ultimul meci: Spania – Rusia 4-1, la 10 iunie 2008, la Innsbruck.