La noul sediu

Avalanșă de solicitări pentru eliberarea actelor de identitate

Aglomerație la ghișeele Serviciului de Evidența Populației de la Iulius Mall
Aglomerație la ghișeele Serviciului de Evidența Populației de la Iulius Mall

Noul sediu al Serviciului de Evidența Populației Suceava a fost asaltat de un număr foarte mare de suceveni care au solicitat eliberarea actelor de identitate, chiar din prima zi în care acesta a funcționat în spațiul pus la dispoziție gratuit de centrul comercial Iulius Mall.
Astfel, în prima zi de funcționare în noul sediu, când Evidența Populației a fost deschisă de la 08.30 până la ora 18.00, aproape 250 de suceveni au solicitat eliberarea cărților de identitate, încât, inevitabil, s-au creat cozi de zeci de oameni.
Angajații Serviciului de Evidența Populației Suceava au spus că au avut parte de o zi de muncă foarte obositoare, volumul de lucru fiind dublu față de o zi normală la vechiul sediu.
“În această perioadă a anului, de obicei aveam de rezolvat 100 – 110 dosare pe zi, dar acum au venit surprinzător de mulți. Pe de o parte, e clar că s-au aglomerat acum, pentru că două zile, joi și vineri, cât a durat mutarea, serviciile noastre nu au mai fost disponibile la vechiul sediu. Ne așteptăm că și zilele următoare să fie aglomerat, după care să revenim la ritmul normal de lucru”, a declarat comisarul-șef Maricel Caba, șeful Serviciului de Evidența Populației Suceava.
Orarul de funcționare al Serviciului de Evidență a Populației este următorul:
– luni, marți, joi și vineri, între orele 8.30 și 14.00, iar miercuri între 13.30 și 18.30 pentru primirea documentelor;
– luni și joi între orele 14.30 și 18.00, marți între 14.00 și 15.45, iar miercuri între 8.30 și 13.00, pentru eliberarea actelor de identitate.

Recomandări

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Economia României în oglinda OCDE – catalizatori pentru o nouă etapă de dezvoltare

Birourile de stare civilă și de cărți de identitate din Siret funcționează, de luni, pe strada Castanilor

DGASPC Suceava anunță modificări importante privind beneficiile de asistență socială pentru persoanele cu dizabilități