Disperarea pensionarilor

Avalanșă de cereri pentru bilete de tratament balnear



Robert Marian: „Nu există un termen limită pentru depunerea acestor cereri”
Robert Marian: „Nu există un termen limită pentru depunerea acestor cereri”

Casa Județeană de Pensii (CJP) Suceava a fost asaltată, în această lună, de numărul mare de pensionari care au solicitat bilete de tratament balnear. În doar patru săptămâni, nu mai puțin de 4.520 de pensionari au depus cereri în speranța că vor putea obține, în 2008, un bilet ce le va permite un tratament balnear într-una din stațiunile din țară.
Favorită, în opțiunile pensionarilor suceveni, rămâne, și în anul 2008, stațiunea Vatra Dornei, pentru care s-au înregistrat un număr de aproximativ 1400 de cereri. Pentru stațiunea Băile Felix au optat deja aproape 700 de pensionari, iar pentru Bălțătești s-au înscris aproximativ 500 de solicitanți.
Numărul cererilor înregistrate de CJP Suceava, pentru anul 2008, este surprinzător de mare, comparativ cu solicitările înregistrate în aceeași perioadă a anului trecut. Astfel, în decembrie 2006, se înregistraseră 1.048 de cereri pentru biletele aferente anului 2007.
„Deși, la această dată, nu se cunosc locurile de tratament și numărul biletelor care vor fi repartizate anul viitor, pentru județul Suceava, este indicat ca cei care vor avea nevoie de tratament balnear pentru menținerea sănătății să reușească să depună din timp actele necesare. Precizăm că nu există un termen limită pentru depunerea acestor cereri”, a declarat directorul executiv al CJP Suceava, Robert Marian.
Documentele se pot trimite prin poștă Pensionarii suceveni au posibilitatea ca, și anul viitor, să depună actele necesare pentru eliberarea biletelor. Pe de altă parte, pentru depunerea cererilor, pensionarii nu trebuie să se deplaseze personal la ghișeele Casei de Pensii, ci pot trimite prin poștă documentele necesare.
Sejurul include 18 zile, cu trei mese zilnic, tratament și cazare în vile sau hoteluri de două sau trei stele. Biletele sunt destinate celor care au calitatea de pensionar, de asigurat al sistemului public de pensii, asigurat al sistemului de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale sau beneficiar al prevederilor legilor cu caracter special.
Documentele pe care trebuie să le prezinte solicitanții sunt: o cerere tip, copia actului de identitate, recomandare medicală (original ) și cupon de pensie sau adeverință de salariat, după caz.



Recomandări

Complexul Bradul-Călimani din Vatra Dornei oferă tratament balnear gratuit pentru persoanele asigurate din întregul bazin al Dornelor

Complexul Bradul-Călimani din Vatra Dornei oferă tratament gratuit pentru persoanele asigurate din bazinul Dornelor
Complexul Bradul-Călimani din Vatra Dornei oferă tratament gratuit pentru persoanele asigurate din bazinul Dornelor

Complexul Bradul-Călimani din Vatra Dornei oferă tratament balnear gratuit pentru persoanele asigurate din întregul bazin al Dornelor

Complexul Hotelier Bradul-Călimani din Vatra Dornei oferă tratament balnear gratuit pentru persoanele asigurate din întregul bazin al Dornelor
Complexul Hotelier Bradul-Călimani din Vatra Dornei oferă tratament balnear gratuit pentru persoanele asigurate din întregul bazin al Dornelor

Șeful Casei de Pensii Suceava, Constantin Boliacu, spune că nu s-au recalculat toate pensiile în lipsa softurilor de la București